Bizitek va completa portofoliul de servicii al Ericsson cu o serie de competente strategice dobandite din vasta experienta acumulata in domeniul sistemelor pentru sustinerea afacerilor. Aceste noi competente vor intari abilitatea Ericsson de a ajuta operatorii sa raspunda provocarii de a transforma retelele in all- IP si de a optimiza propriile sisteme operationale si de asistenta.

In acelasi timp, ca urmare a acestei tranzactii, Ericsson va putea oferi solutii end-to-end pentru operatiuni de plata, provizionare, facturare si pentru administrarea relatiilor cu clientii.

"Aceasta intelegere reprezinta un moment istoric in cei 118 ani de prezenta Ericsson in Turcia. Integrarea de sisteme este un domeniu cheie pentru Ericsson, in conditiile in care operatorii incep sa implementeze din ce in ce mai multe programe de transformare a retelelor", a subliniat Anders Lindblad, presedinte Ericsson Turcia si Israel.

Conform acordului incheiat, toti cei 116 angajati ai companiei vor fi transferati in echipa Ericsson. Fuziunea celor doua companii se va incheia in urmatoarele 12 luni.

Ericsson este cel mai important furnizor de servicii telecom pentru operatori si liderul industriei de sisteme de integrare a noilor servicii pentru consumatori si a proceselor de business ale operatorilor.