Mentinand directia actuala de dezvoltare, in patru ani BitDefender va avea peste doi la suta din piata mondiala de antivirus, evaluata in acest an la aproximativ 3.642 milioane de dolari, spune Daniel Ionescu, directorul diviziei de securitate a datelor din cadrul Softwin.

In prezent BitDefender acopera prin distributie directa 37 de tari si obiectivul pe 2005 este sa depaseasca 40 de piete de desfacere.

Mai mult, in Germania, Spania si SUA exista filiale proprii, urmand ca in acest an cei de la Softwin sa deschida inca o filiala pe continentul asiatic.

Per ansamblu, tehnologia BitDefender proteja la sfarsitul anului 2004, peste 41 de milioane de utilizatori din aproximativ 100 de tari, spune Daniel Ionescu, directorul diviziei de securitate a datelor din cadrul Softwin.

Citeste si:

BitDefender este localizat in prezent in 17 limbi de circulatie internationala, ultimele adaptari fiind in coreeana, japoneza si rusa, in timp ce suportul tehnic este asigurat 24 de ore din 24 in 14 dintre aceste limbi (engleza, franceza, germana, spaniola, olandeza, italiana, portugheza, braziliana, catalana, romana, slovena, croata, poloneza si coreeana).

In urma evaluarilor si testelor efectuate in luna ianuarie de cele mai importante patru reviste de IT din Germania, solutiile romanesti BitDefender au obtinut cele mai bune rezultate si calificative.

Suita antivirus produsa de Softwin este astazi, ca volum de vanzari in retelele de magazine germane pe locul trei intre solutiile antivirus, intrecand toate celelalte produse celebre din domeniul securitatii software.