In prezent, aceste benzi sunt alocate prin licente catre trei operatori - Orange Romania, Vodafone Romania si Cosmote Romanian Mobile Telecommunications, companii care le folosesc pentru furnizarea de servicii de generatia a doua, specifice sistemelor GSM. Caracteristicile de propagare ale acestor benzi de frecvente permit acoperirea unor suprafete mai mari in raport cu benzile de frecvente mai inalte, fiind in masura sa asigure o acoperire adecvata a zonelor mai putin populate si a zonelor rurale.

Proiectul de decizie supus consultarii publice prevede mentinerea obligativitatii furnizarii serviciilor de comunicatii electronice de generatia a doua, astfel incat utilizatorul final sa aiba posibilitatea de alegere a pachetului de servicii de comunicatii electronice potrivit nevoilor sale de comunicare.

Acest proiect de decizie vine ca urmare a adoptarii de Comitetul pentru Comunicatii Electronice (ECC) din cadrul Conferintei Europene a Administratiilor de Posta si Telecomunicatii (CEPT) a unei decizii si a unor rapoarte privind compatibilitatea dintre sistemele UMTS si GSM care opereaza in benzile de 900 MHz si 1800 MHz si compatibilitatea dintre UMTS 900/1800 MHz si sistemele care opereaza in benzile adiacente, toate acestea fiind adoptate in baza mandatului emis de Comisia Europeana catre CEPT, in data de 5 iulie 2006.

Ulterior acestor demersuri ale CEPT, Consiliul de Ministri si Parlamentul European au aprobat, la data de 27 iulie 2009, o propunere a Comisiei Europene de modificare a Directivei privind utilizarea spectrului de frecvente radio necesar serviciilor de comunicatii mobile.

Modificarea Directivei va fi semnata in luna septembrie a acestui an de catre presedintele Parlamentului European si presedintele Consiliului de Ministri iar Comisia Europeana va adopta o decizie, care va intra in vigoare la aceeasi data cu directiva actualizata, de stabilire a masurilor de ordin tehnic care sa permita coexistenta serviciilor GSM (a doua generatie de telefoane mobile) si sistemelor UMTS (a treia generatie de telefoane mobile, care ofera internet mobil de mare viteza pe langa serviciile obisnuite de telefonie) in banda de frecvente alocata serviciilor GSM.

“Acest proiect a mai fost consultat anul trecut, insa am amanat adoptarea sa pentru a ne asigura ca textul deciziei ANCOM corespunde Directivei GSM asa cum a fost ea aprobata de Consiliul de Ministri si de Parlamentul European. In perioada urmatoare, vom continua discutiile si analizele impreuna cu operatorii pe marginea acestui proiect, cu atat mai mult cu cat dreptul de utilizare a acestor benzi pentru furnizarea de servicii de generatia a treia va putea fi exercitat numai dupa modificarea prevederilor din licentele deja acordate” a declarat Catalin Marinescu, presedintele Autoritatii Nationale pentru Administrare si Reglemntare in Comunicatii (ANCOM).