"Din trimestrul al treilea ne asteptam la o imbunatatire a situatiei in piata IT din Romania. De asemenea, estimam ca pe zona de consumer vom inregistra o crestere a vanzarilor in perioada sarbatorilor de Craciun", a declarat Burloiu.

In acest an, seful Intel Romania se asteapta sa vanda mai mult datorita cererii foarte mari pentru netbook-uri. "Peste 60% dintre chip-urile Intel sunt prezente in laptop-uri ceea ce indica o tendinta evidenta catre mobiliatate", a declarat Burloiu.

De asemenea, Intel vede criza economica mai mult ca pe un ciclu economic care se va incheia, insa este foarte greu de precizat cand va avea loc revenirea. Desi la nivel global Intel a anuntat perspective de crestere a vanzarilor pentru trimestrul al treilea, filiala din Romania nu se poate face o astfel de previziune deoarece "economia romaneasca inca se numara printre cele cu cea mai mare scadere economica din Europa, fapt ce nu schimba sentimentul consumatorului, cum s-a intamplat in Polonia", e de parere seful Intel Romania.

"Totusi, criza economica a facut Intel o companie mai puternica. De asemenea, compania a fost in masura sa aiba o pozitie stabila si sa lanseze noi categorii de produse care sa raspunda unor noi tendinte din piata, cum a fost fenomenul netbook-urilor", a declarat Burloiu.

Actuala situatie economica nu a impiedicat Intel sa isi modifice cota de piata, care, potrivit IDC, aceasta a ajuns in prima jumatate la 85% din piata locala de microprocesoare.

Burloiu a mai adaugat ca prima jumatate a anului a adus o scadere a vanzarilor din segmentul consumer din cauza stocurilor ramase inca din trimestrul al patrulea al anului trecut, care au fost consumate la inceputul lui 2009 si care au "blocat" vanzarile din primul semestru. "La aceasta intarziere a stocurilor se mai adauga schimbarea politica ce a descurajat licitatiile publice".

Intel a lansat o noua linie de procesoare din familia Intel Core i5, doua procesoare Intel Core i7 si procesoarele Intel Xeon Seria 3400. Noile chip-uri numite "Lynnfield" se bazeaza pe microarhitectura Nehalem si vor sa raspunda cererilor venite din partea consumatorilor in special pentru performanta, productivitate si consum de energie. Produsele alaturi de noul cipset Intel P55 Express sunt disponibile in Romania la preturi cuprinse intre 138 euro si 386 euro.