"Atat vanzarile, cat si profitul net au scazut comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, principalul motiv fiind contextul economic, care a afectat sectorul de retail in primul semestru", au declarat reprezentantii Aldata, pentru Wall-Street.

In primul semestru, profitul net al companiei a fost de 200.000 euro, iar afacerile s-au situat in jurul valorii de 16,8 milioane euro.

Situatia nefavorabila care a caracterizat sectorul de retail a dus la o scadere a cererii pentru unele servicii Aldata.

"Diminuarea cererii a afectat cea mai mare piata a noastra, si anume cea franceza. Insa sectorul de baza Aldata - cel de alimente - prezinta semne de rezistenta, iar clientii isi continua investitiile in solutii care ii pot ajuta sa scada costurile de inventar si sa creasca vanzarile", au mai spus oficialii companiei.

In continuare, Aldata se asteapta la o imbunatatire a situatiei pe piata si la o crestere graduala a investitiilor. "In ceea ce priveste piata romaneasca, impreuna cu partenerul nostru local negociem o serie de posibilitati de colaborare cu doua companii aflate in cautarea unei solutii de management a depozitelor", au adaugat reprezentantii furnizorului de solutii software dedicat industriei de retail.

Momentan, compania colaboreaza cu sarbii de la Interex, "care continua sa deschida o serie de magazine pe piata romaneasca", dupa cum mentioneaza cei de la Aldata.

Aldata si-a extins parteneriatul cu Profi

Aldata isi continua colaborarea cu Profi Romania Group prin implementarea solutiei Aldata G.O.L.D. Mine si actualizarea solutiilor Aldata G.O.L.D. folosite de companie la noile versiuni 5.07. Aplicatia Aldata G.O.L.D. versiunea 5.07 si implementarea Aldata G.O.L.D. Mine va ajuta compania sa-si imbunatateasca managementul si sa obtina mai mult control asupra preturilor.

Noua versiune 5.07 a produsului G.O.L.D. va permite Profi sa foloseasca rapoarte standard pentru a-si intelege mai bine business-ul la nivel operational si statistic. O singura versiune a solutiei va fi instalata, inlocuind trei versiuni diferite utilizate in prezent.

Profi Romania a fost fondata in 1999 in Timisoara si este primul operator de magazine discount din Romania. Compania opereaza sub franciza Louis Delhaize Group. Baza logistica a Profi Group este in Cluj si se intinde pe o suprafata de 7000 mp. Grupul detine mai bine de 59 de magazine.