Ritmul de crestere a pietei romanesti de PC-uri din ultimii doi ani va fi greu de egalat prea curand, iar o revenire pe un curs ascendent e putin probabila mai devreme de a doua jumatate a anului 2010, a declarat Diana Preda, research analyst la IDC Romania.
In prezent, piata locala de PC-uri este afectata de numerosi factori restrictivi, printre care se numara o cerere guvernamentala deficitara, deteriorarea puterii de cumparare, restrictii privind acordarea de credite pentru consum, sau conditii impovaratoare impuse canalelor de distributie. Un element cheie este si increderea scazuta in evolutia viitoare a pietei.

"Cel mai bun an pentru piata de PC-uri din Romania ca si ritm de crestere a fost 2007, iar ca volum sau valoare absoluta 2008. Peste aproximativ un an, vom reveni pe crestere pe toate segmentele pietei, dar pentru a ajunge din nou la nivelurile anterioare va dura destul de mult. Este greu de crezut ca vom putea egala prea curand performantele din 2008 sau 2007. Cand criza va lua sfarsit, nu vom asista imediat la o crestere fulminanta. Piata isi va reveni, dar nu atat de accelerat cum s-ar dori, cel putin nu in prima faza", a spus reprezentantul companiei de cercetare International Data Corporation (IDC) Romania, conform NewsIn.

In 2007, piata romaneasca de PC-uri a inregistrat una din cele mai bune performante, crescand cu 46,5% in volum si 64,2% in valoare fata de anul 2006. Au fost vandute 942.992 de PC-uri, inregistrandu-se o valoare de 836,3 milioane de dolari.

In ceea ce priveste anul 2008, piata romaneasca a PC-urilor a crescut cu 15% in volum, ajungand la 1,08 milioane de unitati, si cu 11% in valoare, la aproximativ 930 milioane de dolari, potrivit datelor comunicate de compania de analiza International Data Corporation Romania. Din totalul vanzarilor de PC-uri in 2008, notebook-urile au avut o pondere de 45%, fata de 33% in anul anterior, iar desktop-urile au reprezentat 53%, fata de 66% in 2007.

In trimestrul patru din 2008, piata de PC-uri din Romania s-a diminuat cu 18,5% ca volum, ceea ce reprezinta prima scadere majora de pe piata locala din ultimii opt ani. Potrivit IDC, in trimestrul al IV-lea din 2008, numarul notebook-urilor vandute in Romania a fost, pentru prima data in istorie, mai mare decat cel al desktop-urilor. Fata de perioada similara a anului 2007, in perioada octombrie-decembrie 2008, piata de PC-uri din Romania s-a diminuat cu 18,5% ca volum, in ciuda cresterii cu 13,7% a numarului de notebook-uri vandute.

Din punct de vedere al volumului vanzarilor, primele trei pozitii in trimestrul al IV-lea din 2008 au fost ocupate de vendorii internationali HP, Acer si Fujitsu-Siemens, a caror cota de piata cumulata s-a ridicat la 43,5% din piata locala de PC-uri. In 2007, prima pozitie era ocupata de un asamblatorul local, Flamingo Computers, in timp ce vendorii internationali HP si Dell s-au clasat pe urmatoarele doua locuri.

Ponderea vanzarilor asamblatorilor locali de PC-uri din totalul pietei a scazut anul trecut la 38%, de la 54% in 2007. Astfel, vanzarile asamblatorilor locali au totalizat anul trecut circa 410.000 de unitati, avand in vedere ca piata romaneasca a PC-urilor a fost de 1,08 milioane de unitati.

"In ceea ce priveste ponderea asamblatorilor autohtoni de PC-uri in totalul vanzarilor pietei, cu siguranta tendinta de scadere se mentine si in 2009. Dintre toate categoriile de vendori, asamblatorii locali au avut cel mai mult de suferit, deoarece in mod traditional avantajele lor competitive se manifestau aproape exclusiv pe segmentul desktop-urilor si al comertului cu amanuntul (unde principalii jucatori isi dezvoltasera retele proprii de magazine prin care isi promovau produsele catre consumatorii casnici), adica exact acele componente ale pietei care au fost cel mai puternic afectate de criza", a declarat Diana Preda.

In prezent, printre primii producatori autohtoni de PC-uri se numara Complet Electro Serv (companie ce apartine grupului Altex), cu brandurile Davio si Myria, Flamingo, Brinel cu brandul Alpis, Maguay si Romsoft, cu marca DC (Depozitul de Calculatoare).

K Tech Electronics, companie care producea PC-uri marca Ultra Pro, cu o cota semnificativa pe acest sector in anii anteriori, a iesit de pe aceasta piata in acest an, fiind, potrivit ONRC la 9 iulie 2009, sub incidenta Legii privind procedura insolventei, legea nr. 85/2006. Potrivit datelor Ministerului Finantelor Publice, K Tech Electronics a avut, in 2008, o cifra de afaceri neta de 252.839.296 lei si o pierdere de 12.972.392 lei.

IDC este o subsidiara a International Data Group (IDG), care a fost fondata in anul 1964 si in prezent numara peste 13.000 de angajati pe intreg mapamondul.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri