Wall-Street
inregistrare  | intra in cont
  
  • HOME
  • Actual
    • Economie
    • Social
    • International
    • Live-Text
  • Investitii
    • Finante - Banci
    • Piete de capital
    • Money
    • Educatie Bursiera
    • Curs Valutar
  • Business
    • Companii
    • Real Estate
    • Auto
    • Start Up
    • Legal Business
    • Cariere
  • IT & MEDIA
    • IT & C
    • Media & Pub
    • New Media
  • Lifestyle
    • Turism
    • Lifestyle
    • YourMoney
  • Special
    • Catalog
    • Quiz-uri
  • Opinii
  • Conferinte
  • Revista Wall-Street

Wall-Street » IT & MEDIA » IT & C

articol
10 comentarii

Cum suna rezultatele Vodafone in primul semestru fiscal

Cristina Negraru, 11 Nov 2009
Cum suna rezultatele Vodafone in primul semestru fiscal

Vodafone Romania a inregistrat, in primul semestru fiscal, perioada aprilie - septembrie 2009, venituri totale de 486 milioane de euro, in scadere cu 20,9% fata de aceeasi perioada a anului trecut, din cauza contextului economic dificil.

Criza economica - care a inceput sa afecteze de anul trecut si piata de telecom - a dus la o scadere semnificativa si in ceea ce priveste rezultatele financiare ale Vodafone Romania.

Astfel, in primul semestru fiscal din 2009 incheiat la 30 septembrie, operatorul a avut venituri de 486 milioane de euro, mai mici cu 20,9% fata de aprilie-septembrie 2008, cand compania a avut venituri de 615 milioane de euro. La acea vreme, veniturile Vodafone erau in crestere cu 7,7% fata de perioada similara din 2007.

Pe de alta parte, profitul operational inainte de depreciere si amortizare (EBITDA) al companiei a scazut la 223 milioane de euro, cu 22,6% mai putin fata de perioada similara a anului trecut din cauza scaderii veniturilor.

“In Romania veniturile pe servicii au scazut cu 19,5% (n. red la 472 milioane de euro) la o rata de schimb constanta influentata de conditiile economice slabe si o depreciere cu 15% a monedei nationale fata de euro, tarifele fiind in euro”, scrie in raportul financiar al Vodafone, cel mai important grup de telecomunicatii mobile la nivel mondial cu aproximativ 323 milioane de clienti in 31 de tari.

Desi numarul de utilizatori Vodafone Romania a crescut din toamna 2008 de la 9,515 milioane de clienti la 9,535 milioane, rezultatele companiei au fost influentate puternic de scaderea venitului mediu per utilizator (ARPU) la 8,7 euro in septembrie 2009 fata de 10,3 euro, la finalul primului semestru fiscal din 2008. Dintre clientii Vodafone Romania, 38,4% sunt cei care utilizeaza serviciile pe baza de abonament, mai mult cu 1,7% fata de septembrie anul trecut.

“Rezultatele noastre financiare reflecta provocarile cu care se confrunta economia romaneasca, precum si competitia accentuata de pe piata locala a comunicatiilor mobile. Puterea de cumparare scazuta a consumatorilor, determinata de devalorizarea leului in raport cu euro, a condus la o scadere generala a consumului pe aceasta piata. Rezultatele noastre financiare incorporeaza deja efectele pozitive ale programelor de optimizare a costurilor pe care le-am demarat in companie, in urma cu cativa ani. Datorita acestora, ne-am mentinut profitul operational ca procent din venituri la un nivel aproape constant fata de anul trecut, in pofida conditiilor economice nefavorabile”, a declarat Liliana Solomon (foto), directorul executiv al Vodafone Romania.

Managerul Vodafone a mai afirmat ca pentru a reduce veniturile in urmatoare perioda va continua programele de eficientizare a costurilor.

“Datorita acestora am reusit sa mentinem o rata a profitului operational la un nivel aproape constant fata de anul trecut (44.5% anul acesta, fata de 46% in urma cu un an), in pofida conditiilor economice nefavorabile. Aceste programe ne-au permis sa continuam sa investim in dezvoltarea retelei, prin lansarea serviciilor de date mobile HSPA+, urmatorul nivel tehnologic in industria noastra. De asemenea, am continuat sa operam fara a face reduceri de personal sau de salarii si sa investim in programele de dezvoltare a angajatilor nostri. O alta prioritate este sa ne concentram cat mai mult pe nevoile clientilor in aceasta perioada dificila. Ne asteptam ca si in urmatoarele luni sa operam intr-un cadru economic dificil, astfel ca urmarim cu atentie evolutiile din jur. O revenire a pietei se va produce cel mai probabil lent, insa este greu de estimat momentul in care va fi vizibila la nivelul pietei”, a declarat pentru Wall Street Liliana Solomon.

In trimestrul al doilea din acest an Vodafone a inregistrat venituri in scadere cu 17,3%, dupa ce in primele trei luni ale anului declinul a fost de 10,3%. Pe de alta parte, la 30 iunie venitul mediu per utilizator al Vodafone era de 8,3 euro, fata de 8,2 euro in martie.

Nu doar Vodafone a scazut, ci si Orange, liderul pietei locale de telecom, ajungand in primele noua luni ale acestui an la venituri de 800 de milioane de euro, mai mici cu 18,1% fata de cele 977 milioane de euro intre ianuarie si septembrie 2008, scaderea procentuala a veniturilor Orange adancindu-se in trimestrul al treilea, cand acestea s-au diminuat cu 22,9% la 269 de milioane de euro de la 349 milioane de euro intre iunie si septembrie 2008.

“Este vorba de un cumul de factori care au dus la scaderea pietei de telecom, in principal fiind vorba de scaderea cererii ca urmarea a crizei, dar si presiunea pe tarife in urma miscarilor recente din piata (portabilitatea, achizitia Zapp – Cosmote, etc.). Un studiu A.T. Kearney din iunie, arata ca, istoric vorbind, evolutia economica reflectata in PIB (n.red produsul intern brut) este strans corelata cu evolutia per ansamblu a pietei telecom la nivel european. Acelasi studiu A.T. Kearney releva o usoara revenire a pietei la nivel european in T4 2009 sau T1 2010. "Sunt motive sa credem ca in Romania revenirea se va lasa putin mai mult asteptata, iar aceasta va fi alimentata in primul rand de cresterea cererii, implicit a consumului de servicii telecom”, comenta in urma cu doua saptamani pentru Wall Street Iulian Circiumaru, senior business analyst la compania de consultanta A.T. Kearney.

Pe de alta parte, Cosmote al treilea operator de telefonie mobila, si-a marit veniturile cu 52,6% de la 203.4 milioane de euro in septembrie 2008 la 310.4 milioane de euro la finalul trimestrului al treilea din acest an ca urmare a majorarii numarului de clienti de la 5,24 milioane de utilizatori in toamna anului trecut la 6,59 in septembrie 2009.

“Printre optiunile managementului companiilor din sector ar putea fi restructurarea businessului traditional printr-o rationalizare mai atenta a portofoliului de produse si un grad mai ridicat de adaptabilitate in segmentare consumatorilor. Piata de telecomunicatii ofera si va continua sa genereze oportunitati inovatoare pe segmentele traditionale, cat si dezvoltarea de noi nise de piata. Printre exemple se pot enumera IPTV, generare de content web2.0, VoIP”, a mai spus Circiumaru.


Mai multe despre...
Vodafone Romania, Liliana Solomon

Articole similare cu "Cum suna rezultatele Vodafone in primul semestru fiscal"

  • Vodafone vrea sa isi consolideze pozitia pe business cu un portofoliu de abonamente complet schimbat
  • DEZBATERE: Orange vs Vodafone. Cine va avea cei mai multi clienti in 2011?
  • Licentele GSM ale Orange si Vodafone vor fi prelungite pana in aprilie 2014

Comenteaza articolul "Cum suna rezultatele Vodafone in primul semestru fiscal"

Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Wall-Street incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.

 

Discuta si comenteaza articolul Cum suna rezultatele Vodafone in primul semestru fiscal

 
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Wall-Street incurajand publicarea comentariilor voastre. Aparitia acestora pe site presupune insa verificarea noastra prealabila, aici urmand sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a edita / elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii.

  • prea scumpi (7 comentarii, 337 vizualizari)
  • "Cum suna rezultatele Vodafone in primul semestru fiscal" (2 comentarii, 211 vizualizari)
  • indolenta vodafone (1 comentariu, 133 vizualizari)
topul saptamanii
  • Obsesiile, ambitia si drogurile: SECRETELE vietii lui Steve Jobs
  • SECRETUL din spatele reclamelor Apple: De ce iPhone are intotdeauna ora setata la 9:42 AM?
  • Inca o batalie castigata de Google: iPhone si iPad, interzise la vanzare in Germania
  • RCS & RDS reduce cu pana la 70% apelurile in Europa
  • Vodafone vrea sa isi consolideze pozitia pe business cu un portofoliu de abonamente complet schimbat
Publicitate:
Publicitate
 
Linkuri sponsorizate
Wall-Street SATI
  • Contact | Redactie
  • Termeni si conditii
  • Acord de Confidentialitate
  • Publicitate

© 2005 - 2012 InternetCorp SRL Toate drepturile rezervate.

  • Sectiuni

  • Economie
  • Social
  • Finante - Banci
  • Piete de capital
  • IT & C
  • New Media
  • Media & Pub
  • Real Estate
  • Companii
  • Turism
  • Auto
  • International
  • Suplimente

  • Start Up
  • Cariere
  • Money
  • Legal Business
  • Lifestyle
  • YourMoney
  • Resurse

  • Comentarii/
  • Galerii
  • Live Text
  • Chestionare
  • Catalogul wall-street

  • Birotica & mobilier (239)
  • Constructii (1509)
  • Consultanta (928)
  • Finante-Asigurari (249)
  • IT&C (860)
  • Imobiliare (453)
  • Industrie (465)
  • Publicitate (792)
  • Servicii profesionale (592)
  • Transport & cargo (347)
  • Turism (301)

Social Media

  • Wall-Street pe FacebookWall-Street pe Facebook
  • Wall-Street pe TwitterWall-Street pe Twitter
  • Wall-Street rss feedWall-Street prin RSS