Abonatii de telefonie mobila folosesc terminalele mobile pentru un numar tot mai mare de aplicatii, iar grupul Telekom Austria estimeaza o crestere semnificativa a cererii de capacitate pentru retele. De altfel, traficul de date in Austria a crescut de peste cinci ori pe parcursul ultimilor doi ani.

Pentru a raspunde acestor noi cerinte, companiile din grupul Telekom Austria, prezente in opt tari din Europa, utilizeaza cea mai recenta solutie Ericsson, bazata pe microunde si alte tehnologii, pentru a imbunatati performantele retelelor mobile, crescand capacitatea disponibila si reducand costurile pentru operatorii mobili.

Astfel, Telekom Austria estimeaza ca 18,5 milioane de utilizatori din opt tari vor beneficia de viteza mai mare de transfer si de servicii imbunatatite.

Ericsson si grupul Telekom Austria dezvolta proiecte impreuna de peste 10 ani, marcand deja cateva proiecte-cheie de lansare a tehnologiilor broadband mobil in Europa.

"Cererea creste intr-un ritm foarte alert in Europa Centrala, iar de acum incolo 18,5 milioane de utilizatori din opt tari vor avea acces la viteze mai mari si servicii mai bune. Mai mult decat atat, solutiile noastre ii vor ajuta pe clientii nostri operatori sa isi diminueze cheltuielile", a declarat Roland Nordgren (foto), sef al Ericsson in Europa Centrala si presedinte al Ericsson Austria.

Grupul Telekom Austria va realiza lucrari de modernizare a retelelor detinute in Austria, Belarus, Bulgaria, Croatia, Macedonia, Liechtenstein, Serbia si Slovenia in functie de nevoile fiecarei piete in parte. Proiectul se afla deja in curs de implementare si presupune crearea unei retele de transmisie prin microunde IP-based, un sistem nou de management si servicii conexe de integrare si suport.