"Anul trecut compania a inregistrat o cifra de afaceri de aproximativ 10 milioane euro, pentru acest an ne asteptam la o scadere de 15% fata de nivelul anterior, la venituri de de 8,5 milioane euro", a declarat Zsolt Kadar.

In luna iunie, reprezentantii Apple estimau o crestere de 10-20% pentru echipamente pana la sfarsitul lui 2009, insa "scaderea pietei a fost mai mare decat se asteptau".

Potrivit IDC, vanzarile de computere din Romania au scazut cu aproximativ 64%, in timp ce Apple a raportat o scadere de aproximativ 32%.

In ciuda acestui declin, Apple a reusit sa isi consolideze pozitia pe segmentul laptop-urilor, reprezentat de MacBook, iar in prezent detine o cota de piata de 1%. De asemenea, reprezentantii Apcom au declarat ca in semestrul al doilea evolutia operatiunilor s-a imbunatatit.

"Desi lucrurile s-au imbunatatit usor in a doua jumatate a anului fata de primul semestru, nu putem preciza cand va avea loc o revenire. Ne asteptam chiar ca primele sase luni din 2010 sa fie mai dificile decat intreg anul 2009 si cred ca cel mai probabil se poate vorbi de o revenire in al doilea semestru", a declarat Zsolt Kadar.

Apcom mai anunta ca vanzarile de computere (desktopuri si laptopuri) au crescut in acest an la 70% din vanzarile totale, in timp ce portabilele (iPod-uri si periferice) reprezinta acum 30% din vanzari. Compania mai distribuie si produse Adobe si Palm care au o pondere de aproximativ 15% din vanzarile Apcom, iar produsele Apple "musca" o felie de 85% din cifra de afaceri.

Apple a lansat in Romania primul centru educational autorizat de training.

AATCE (Apple Authorized Training Center for Education) ofera gratuit cursuri studentilor din cadrul Universitatii Nationale de Arte din Bucuresti (UNARTE). Centrul educational este autorizat sa ofere cursuri pentru programul de editare video Final Cut Pro, al carui training costa aproximativ 100 lei.

Potrivit reprezentantilor facultatii, investitia totala a centrului educational din cadrul UNARTE, care a dispus de mai multe reduceri pentru licente si hardware, a ajuns la aproximativ 60.000 euro.

"Motivul pentru care am facut aceasta investitie in primul centru educational Apple este sa oferim studentilor nostri si alte modele de comunicare decat cele obisnuite. Ideea initierii AATCE a venit dupa ce am constatat ca numarul studentilor care viziteaza biblioteca facultatii este redus, ceea ce ne face sa deducem ca avem nevoie de un mijloc de comunicare cu studentul neconventional", a declarat Catalin Balescu, profesor universitar si cancelar in cadrul UNARTE.

Pentru viitor ne propunem un proiect in valoare de doua milioane euro prin care sa dezvoltam alte cinci platforme de acest fel, cate una pentru fiecare sectie a facultatii. Acest demers este greu de indeplinit deoarece avem o problema cu cash flow-ul Universitatii si cu TVA-ul, care este destul de mare. De aceea, avem nevoie de parteneri credibili care sa ofere avansul initial", a adaugat Catalin Balescu.