La mai mult de doi ani de la liberalizare, efectele acesteia incep sa se faca simtite abia acum. Operatorii alternativi de telefonie fixa au inregistrat, pe ansamblu, o crestere de 200% a bazei de clienti in sase luni.

ANRC a publicat cifrele pentru telefonia fixa si mobila pana la 30 iunie 2005. Semnificativ a fost progresul operatorilor alternativi, elevii sarguinciosi ai clasei, ale caror rezultate promit. Fata de 31 decembrie 2004, cand inregistrau 66.000 abonati, la sfarsitul lui iunie, acestia aveau peste 199.000 de clienti.

Fata de scenariul initial, care presupunea ca toata lumea va fugi de serviciile fostului monopolist, cresterea nu inseamna mare lucru dar, pe ansamblu, unii dintre furnizori au reusit sa taie o felie consistenta din piata. Dar ce a putut determina o asemenea crestere doar in ultimele sase luni? Dupa parerea lui Calin Nistor, Senior Director Business Development and Marketing la Dial Telecom, este vorba despre mai multi factori. In primul rand, cresterea numarului de interconectari cu Romtelecom si cu operatorii mobili. “La sfarsitul lui 2003, aveam doi-trei operatori interconectati cu Romtelecom si chiar mai putini cu operatorii mobili, iar dupa un an, numarul acestora era de 10-20 de ori mai mare.” Aceasta crestere a inceput sa produca efecte semnificative in evolutia numarului de clienti abia in prima jumatate a lui 2005, pe masura ce noii operatori si-au facut cunoscuta oferta, iar piata a inceput sa raspunda favorabil”.

Un alt factor care a dus la intarzierea efectelor liberalizarii a fost clarificarea cu intarziere a situatiei actionariatului Romtelecom, produsa abia in trimestrul I 2003. Efectul a fost “schimbarea la fata” a fostului monopolist. “Noua echipa executiva a avut o misiune foarte clara: sa regandeasca activitatea si structura operatorului national, astfel incat sa-l reorienteze spre a furniza servicii si catre noii operatori, sursa foarte importanta de venituri in conditiile “pierderii de teren” pe segmentul retail”, mai spune Nistor.

Abia in a doua jumatate a lui 2003 a aparut divizia “wholesale”, la Romtelecom, fapt ce a dus la cresterea eficientei cu care a interactionat cu noii operatori, ducand la cresterea numarului de interconectari si, indirect, a numarului de clienti ai operatorilor alternativi. Iar veniturile din servicii de tip en-gros ale Romtelecom au crescut. In al doilea rand, dezvoltarea retelelor de acces IP ale ISP-istilor (furnizorii de servicii de Internet) pentru a putea oferi si servicii de telefonie, a determinat, la randul ei, cresterea bazei de clienti “alternativi”. Confruntati cu o competitie foarte stransa si cu scaderea continua a nivelului preturilor la serviciul lor de baza (acces Internet), ISP-istii s-au reorientat prin modernizarea retelei proprii, astfel incat sa ofere si servicii de telefonie alternativa. “Cresterea ofertei a dus la majorarea cotei de piata a “alternativilor”“, spune Nistor. Nu mai e un secret pentru nimeni ca telefonia bazata pe Protocolul Internet (IP) este mult mai ieftina decat cea care foloseste infrastructura clasica, de fire de cupru.

Astfel, cel mai important rol l-au jucat ofertele operatorilor de cablu, care beneficiind de o piata deja servita de ei (de TV prin cablu si de Internet prin cablu) au reusit in foarte scurt timp sa atraga un numar semnificativ de clienti. Iar in ce priveste promovarea mai accentuata prin campanii promotionale, tot “cablistii” au excelat, prin ofertele tip “triple play”: TV, Internet si telefonie. De altfel, dupa anumite estimari, aproximativ 70%-80% din segmentul detinut de “alternativi” apartine celor doi mari operatori de servicii prin cablu: RDS si Astral.

Citeste si:

Atuurile retelelor de telefonie fixa alternative au fost numeroase: “Tehnologia in perfectionare continua, cresterea pietei, nemultumirea fata de serviciile operatorului fix dominant”, spune Dinu Malacopol, director de date si telefonie la Astral Telecom. Nistor crede ca piata isi dorea o alternativa “si a fost suficient sa apara oferte alternative cu un pret mai mic, pentru ca numarul de clienti sa creasca cu o dinamica spectaculoasa.” Asadar, pretul a fost primul atu. De abia dupa aceea au contat si celelalte avantaje: serviciu relatii cu clientii ceva mai prietenos decat cel de care avusesera parte abonatii pana atunci, timpi de instalare mai redusi, sisteme de tarifare mai flexibile si - in cazul companiilor - negociabile.”
Retelele alternative au lipici la abonati

Ratele de crestere ale abonatilor operatorilor alternativi au fost de invidiat: 131% intre 31.12.2006 si 30.06.2004, 222% in urmatoarele sase luni, si 197% in primul trimestru al 2005.

Sursa: ANRC

Numarul furnizorilor de telefonie fixa

Numarul furnizorilor de servicii de telefonie fixa a crescut in intervalul 31.12.2004-30.06.2005. La acces sunt contabilizati furnizorii care instaleaza linia telefonica.

Sursa: ANRC