Abia de la finalul lui octombrie au inceput negocierile cu Enterprise Investors, fondul de investitii care a cumparat pentru 3 milioane de euro 56% din compania de externalizare in domeniul resurselor umane.

“Cei de la Enterprise Investors s-au miscat foarte repede si au inteles bine piata in care este Smartree si potentialul de dezvoltare al companiei”, a explicat, pentru Wall-Street, Eric Kish motivul pentru care a ales sa vanda catre fondul de investitii polonez pachetul de 56% din actiunile firmei care anul trecut a avut afaceri de 3,5 milioane de euro.

Antreprenorul a lansat Smartree in 2000, cand lucra la Rompetrol si voia sa externalizeze personal, dar pe piata nu exista o astfel de companie.

In urma cu jumatate de an, Kish a vandut si cei 35% pe care ii detinea la Trigento Marketing, o companie de marketing specializata pe zona bunurilor de larg consum pe care a lansat-o in primavara 2009 impreuna cu Dorin Gherman, fostul director general al Rompetrol, si alti trei parteneri.

De asemenea, in urma cu sase ani, Kish a vandut si site-ul resurseumane.ro catre BestJobs, unul dintre principalele site-uri de recrutare online pe piata locala.

Presedintele grupului Smartree a adaugat ca s-a gandit la vanzarea unui pachet de actiuni in august dupa ce a renuntat la functia vicepresedinte de marketing si retail al Rompetrol si a avut timpul necesar pentru a cauta fonduri de investitii.

In urma cu cateva saptamani Kish afirma, pentru Wall-Street
, ca poarta negocieri din vara pentru Smartree, dar ca probabil din cauza crizei atat Smartree, cat si MyStaff Software nu au nicio valoare. El nu a dorit sa dea atunci mai multe informatii despre negocieri.

“Cei care vor sa cumpere sunt undeva la <<hai sa gasim chilipiruri>>. Un business din acesta se evalueaza la minim de sapte ori EBITDA (n.red profitul operational), iar pentru o afacere ca Smartree fondurile sunt foarte precaute. Isi doresc cu tarie un discount foarte mare pe risc, iar intreprinzatorii au un prag al suportabilitatii in privinta evaluarii businessului si atunci discutiile dureaza foarte mult”, spunea in acel interviu Eric Kish, presedintele grupului Smartree.

Grupul este format din Smartree Romania (firma de outsourcing, salarizare si administrare de personal), MyStaff Software (fostul Smart Technologies, care s-a rebranduit si care produce software de resurse umane) si Smartree Management Services (divizia de munca temporara care inchiriaza oamenii).

In 2008, grupul a ajuns la afaceri de aproximativ 10 milioane de euro, dar anul trecut afacerile au fost in jurul a 5,5 milioane de euro deoarece in 2009 a expirat contractul pe cinci ani dintre Smartree Petrom Management Services (compania de munca temporara) si Petrom. Din cifra de afaceri pe anul trecut a grupului, aproximativ doua milioane de euro este reprezentata de MyStaff Software.

Tranzactia dintre Smartree si Enterprise Investors (EI) este prima din Romania a Enterprise Venture Fund I (EVF I), fondul de venture capital administrat de EI.

EVF 1 are un capital de 100 milioane de euro si finanteaza dezvoltarea companiilor mici si mijlocii din Europa Centrala si de Est.

Sumele investite de EVF I sunt in general intre 1-5 milioane de euro pe proiect, iar cele trei milioane de euro platite pentru 56% din Smartree Romania reprezinta capital de expansiune, potrivit Enterprise Investors.

Aceasta este cea de-a sasea tranzactie a EVF I in domeniul IT si servicii de consum, suma investita in cele sase proiecte de pana acum fiind de 17 milioane de euro.

“EVF va continua sa caute companii active pe piata, care au demonstrat un model de afaceri de succes si care genereaza profit, cel putin la nivel operational. Am colectat acest fond pentru a intampina cererea uriasa de la companii mai mici din Europa Centrala si de Est pentru finantare cu private equity si venture capital. Am intalnit multe companii romanesti care cauta capital pentru dezvoltare si invitam si alte firme din tara sa ne contacteze”, a spus Cristian Nacu, partener la Enterprise Investors si seful biroului din Romania.

Negocierile cu Enterprise Investors au inceput la finalul lui octombrie anul trecut,
iar din decembrie acestea au devenit exclusive. Pana in decembrie nu a fost facut o evaluare a businessului.

“Fondurile pe care Smartree le-a primit de la noul nostru partener in aceasta afacere vor finanta o noua linie de business, aceea de munca temporara, precum si dezvoltarea ulterioara a serviciilor noastre de salarizare si de externalizre de software. Planuim sa ne extindem semnificativ in urmatorii cinci ani”, a spus Eric Kish.

Fostul oficial Rompetrol a adaugat ca targetul este ca in urmatorii cinci ani afacerile companiei sa creasca de patru, cinci ori. Managementul companiei va fi asigurat ca si pana acum de sotia sa Alina Kish, CEO al Smartree.

Compania proceseaza mai mult de 30.000 de salariati pe luna, folosind un software dezvoltat intern, iar la finalul lui 2009 avea 65 de angajati.

Daca in ceea ce priveste angajatii nu estimeaza o majorare a numarului acestora in urmatorul an si jumatate, in privinta afacerilor pe 2010 Kish se asteapta la o crestere cu 30% fata de cele 3,5 milioane de euro din 2009, un profit operational in jurul a 25-30% si profit net de 10%.

Smartree are peste 130 de clienti, cei mai multi provenind din productie, in special cea auto, din retail, asigurari si servicii medicale.

In jur de 95% dintre clientii Smartree sunt multinationale.

Sursa foto: MediafaxFoto/Viorel Dudau



Eric Kish, fostul presedinte al Rompetrol, a iesit din Trigento Marketing

Eric Kish, fostul presedinte al Rompetrol, a iesit din Trigento...