TotalSoft, producator regional de software de business, cu afaceri de 20 de milioane de euro in 2009, deschide cu o investitie de 300.000 de euro o reprezentanta in Bulgaria, incepand cu aceasta luna, anunta oficialii companiei.

Deschiderea biroului din Sofia face parte din strategia de expansiune internationala pe care TotalSoft, parte a fondului de investitii Global Finance, a anuntat-o inca de anul trecut si va fi urmat in curand de o actiune similara in Grecia.

Investitia se ridica, pana la sfarsitul acestui an, la circa 300.000 de euro, cifra care se asteapta a se amortiza prin contractele noi incheiate in 2010. Pana la finalul anului echipa va numara cinci persoane.

Filiala din Bulgaria va avea atributii comerciale si de implementare, iar initial, seviciile de implementare, consultanta si suport tehnic vor fi asigurate de catre conducerea de la Bucuresti printr-o echipa specializata in implementari pe aceasta piata. Odata cu cresterea numarului de proiecte, TotalSoft Bulgaria va prelua in intregime aceste atributii.

“In cativa ani vrem ca cifra de afaceri provenita din proiectele derulate pe pietele externe sa creasca de la 30%, cat este in prezent, la cel putin 50%. Strategia noastra se axeaza pe deschiderea unor birouri in tarile in care avem deja referinte solide si in care cunoasterea mediului de business sa reprezinte un atu in castigarea unor noi proiecte”, a declarat Liviu Dragan (foto), director general al TotalSoft.

Noua reprezentanta se va axa pe vanzarea si implementarea sistemului informatic integrat Charisma Enterprise, in special in sectorul serviciilor financiare, in retail si in distributie.

TotalSoft se va adresa pietei din Bulgaria si cu produse precum Charisma Analyzer (business intelligence), Charisma Collection (automatizarea proceselor de colectare a debitelor de la clienti), Charisma Medical Software (solutii dedicate spitalelor, clinicilor si farmaciilor).

Operatiunile vor fi sustinute de localizarea solutiilor, a suportului tehnic si a site-ului web in limba bulgara si de o serie de evenimente dedicate sectoarelor de activitate tintite.

Pana la sfarsitul anului compania vizeaza lansarea unei alte filiale in Grecia. In anii care urmeaza, managementul doreste sa deschida birouri in Germania, Anglia, Ungaria, Slovacia, Ucraina, Rusia si Polonia.

Pietele externe ar trebui sa ajunga de la 30% din afacerile companiei anul trecut la 50% pana in 2013. Liviu Dragan afirma in septembrie ca pana in 2014 compania ar trebui sa obtina un business de 70 milioane de euro.

In 2009, firma a avut o cifra de afaceri de 20 de milioane de euro, cu un profit operational de 25%.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri