Totusi, rezultatele sunt mixte la nivel de sectoare. Sectorul Foto a inregistrat o usoara crestere de 2,5%, in timp ce sectoarele IT si Telecomunicatii au scazut cu mai mult de 30%.

Piata totala de bunuri de larg consum monitorizata de GfK TEMAX a fost de 271 milioane euro in primul trimestru al acestui an, cea mai redusa valoare inregistrata de compania de cercetare.

Sectorul Foto a fost singurul care a avut o evolutie pozitiva comparativ cu primul trimestru din 2009. Electrocasnicele mici si electronicele de larg consum au prezentat scaderi de ordinul unei singure cifre pentru prima data din T4 2008, in timp ce electrocasnicele mari au inregistrat un declin de 13,1%. Sectorul echipamentelor de birou a inregistrat o crestere negativa de 27,6%. Sectorul de telecomunicatii si cel de IT au scazut cu 34,7%, respectiv 38,2%.



Foto

In comparatie cu acelasi trimestru al anului precedent, piata foto a inregistrat o usoara crestere de 2,5%. Totusi, in valori absolute, performanta acestui trimestru a fost cu 2 milioane de euro mai redusa decat valorile atinse in fiecare din ultimele 3 trimestre ale anului 2009.

Vanzarile de rame foto digitale, care au inregistrat cifre record in decembrie 2009, au crescut cu doar cateva procente, in timp ce valoarea pentru aparate foto compacte a ramas constanta. In cadrul pietei de camere digitale, dorinta consumatorilor de a obtine un raport calitate-pret cat mai avantajos s-a reflectat si in preferinta pentru aparate D-SLR si modele compacte mai avansate (zoom>=11x).

Electrocasnice mici

Cu vanzari totale de 17 milioane de euro, piata electrocasnicelor mici a scazut cu 5,3% in T1 2010, comparativ cu aceeasi perioada din 2009, fiind foarte aproape de nivelul din T2 2009. Piata totala a fost cel mai mult afectata de segmentul aparatelor electrice de ras si a epilatoarelor, cu un declin in T1 2010 de 20%. Reprezentand aproximativ 35% din totalul electrocasnicelor mici si inregistrand o descrestere de 8%, cel mai mare grup de produse – aspiratoarele - a produs la randul sau un impact negativ asupra pietei totale. In acest trimestru, aparatele electrice de ras si epilatoarele, aspiratoarele si fiarele de calcat, au avut cea mai slaba performanta de la inceputul anului 2009.

Spre deosebire de acestea, comparand T1 2010 cu acelasi trimestru al anului trecut, aparatele pentru prepararea alimentelor, produsele de ingrijire a parului si fierbatoarele au inregistrat o evolutie pozitiva. Cererea ridicata de mixere si blendere declansata de eroziunea pretului a reusit sa genereze o crestere a valorii totale a pietei aparatelor pentru prepararea alimentelor.

In plus, categoria expresoarelor si a filtrelor de cafea a scazut cu 3% in primul trimestru al anului.

Electronice de larg consum

Cu o cifra de afaceri similara cu cea a primelor 3 trimestre din 2009, vanzarile din ianuarie - martie 2010 au descrescut cu 7,6% comparativ cu T1 2009. Vanzarile de televizoare cu ecran plat detin un loc fruntas in ierarhie, reprezentand approximativ 40 milioane euro din intreaga piata de electronice de larg consum a carei valoare este de 57 milioane euro. Pentru acest produs, vanzarile in T1 2010 fata de T1 2009 au fost constante.

Comparativ cu 2009, martie 2010 s-a dovedit a fi o luna cu o evolutie pozitiva pentru anumite produse, precum PTV-urile si consolele video, care au reusit sa aiba o rata de crestere de doua cifre, in timp ce vanzarile de sisteme audio si Home Cinema si-au redus cu aceeasi valoare rata de descrestere.

Electrocasnice mari

In T1 2010, piata de electrocasnice mari a atins o valoare de doar 58 milioane euro. Numai promotiile de Paste din luna martie au contribuit la o diminuare a ratei cresterii negative de 13,1% inregistrata in T1 2010 comparativ cu 2009.

2009 a fost un an in care deprecierea pretului a atins un nivel inalt pentru aproape toate produsele din categoria electrocasnicelor mari.

Astfel, un an 2010 mai bun ar putea necesita o investitie in segmentele inovatoare, precum incastrabilele - un segment stabil pe tot parcursul anului 2009 - sau imbunatatiri ale caracteristicilor pentru a incetini traiectoria descrescatoare in ceea ce priveste pretul si evitarea adancirii intr-o piata instabila, se mai arata in studiul GfK TEMAX.

Echipamente de birou

Echipamentele de birou au inregistrat o descrestere de 27,6% in primul trimestru al anului 2009, atingand valoarea de 10 milioane de euro. Sub-segmentul de imprimante cu tehnologie laser a inregistrat in continuare o crestere pe fondul scaderii pretului mediu. Cu toate acestea, acest sub-segment nu are inca o pondere suficienta pentru a contracara tendinta negativa a categoriei de produs in total.

Telecomunicatii

Sectorul Telecom prezinta o tendinta descrescatoare in primul trimestru al anului 2010 (-34,7%) si o cifra de afaceri totala de 42 milioane de euro. Acest lucru poate fi justificat prin declinul pretului mediu de achizitie pe piata pentru telefoanele mobile si printr-un nivel ridicat de subventionare de catre operatori.

Desi ne confruntam cu o crestere negativa, smartphone-urile continua sa inlocuiasca telefoanele mobile clasice in preferinta consumatorilor. Este posibil ca cifra totala de afaceri pentru smartphone-uri sa schimbe soarta sectorului in viitor, potrivit GfK TEMAX.

IT

Sectorul IT incheie primul trimestru al anului 2010 la 80 milioane euro si prezinta o fluctuatie negativa (-38,2%) comparativ cu acelasi trimestru al anului trecut.

In ciuda faptului ca segmentul PC desktop a prezentat o tendinta negativa, laptop-urile au avut o mare contributie la cresterea pietei. Acest rezultat pozitiv este datorat in principal unei cresteri a vanzarilor de netbook-uri cauzata la randul ei de preturi mai reduse.

Un factor care contribuie la o imagine de ansamblu negativa asupra sectorului IT este slaba performanta inregistrata de segmentul business-to-business. Deoarece acesta detine o cota mare din piata IT, tiparul de crestere negativa a acestui segment si-a lasat amprenta asupra sectorului IT.

Concluziile studiului GfK TEMAX se bazeaza pe studiile efectuate in panelul de retail al GfK Retail and Technology. Panelul de retail include date de vanzari de la peste 190.000 de magazine din intreaga lume.

Grupul GfK este numarul 4 mondial in clasamentul companiilor de cercetare de piata. Activitatile sale acopera trei divizii: Custom Research, Retail and Technology si Media. Grupul are mai mult de 10.000 de angajati si 115 subsidiare situate in peste 100 de tari.