Cresterea concurentei a fost determinata si de „Articolul 7”, o masura introdusa in 2002 care prevede obligatia autoritatilor nationale de reglementare din telecomunicatii de a informa Comisia in prealabil atunci cand intentioneaza sa reglementeze diferite segmente ale pietelor nationale respective.

De la introducerea procedurii „Articolul 7”, autoritatile nationale de reglementare au inaintat Comisiei spre examinare peste 1.000 de proiecte de masuri.

In ultimii doi ani, aceasta procedura de notificare a permis o reglementare mai redusa si mai adecvata pe pietele de telecomunicatii.

Insa autoritatile nationale de reglementare continua sa aplice solutii diferite in cazuri in care problemele de concurenta sunt asemanatoare.

Printre acestea se numara modurile de reglementare diferite cand operatorii de telecom separa serviciile furnizate altor operatori de cele oferite beneficiarilor finali (separare functionala) sau aplicarea unor modalitati diferite de calculare a tarifelor.

De exemplu, la calcularea tarifelor de terminare a apelurilor, o serie de autoritati de reglementare includ costuri care nu au nicio legatura cu serviciul, cum ar fi cele pentru spectrul de frecvente, ceea ce duce la cresterea tarifelor.

Incertitudinile de reglementare ar putea afecta materializarea unor proiecte de infrastructura care implica investitii considerabile, cum ar fi retelele de acces de noua generatie, (Next Generation Access - NGA), necesare pentru asigurarea accesului tuturor europenilor la servicii de banda larga de cel putin 30 Mbps pana in 2020.