Limitele taxei de licenta au fost stabilite intre 2.500.000 si 1.000.000 euro prin Hotararea Guvernului nr. 464/2010 privind acordarea licentelor de utilizare a frecventelor radio in sistem digital terestru de televiziune si pentru modificarea Strategiei privind tranzitia de la televiziunea analogica terestra la cea digitala terestra si implementarea serviciilor multimedia digitale la nivel national, aprobata prin Hotararea Guvernului nr. 1.213/2009 urmand ca determinarea valorii exacte a acesteia sa se faca prin decizie ANCOM, tinand cont de numarul de echipamente de receptie ce vor fi subventionate.

In functie de numarul de echipamente de receptie asumate prin oferte pentru a fi subventionate, au fost identificate sapte situatii in functie de care se va stabili valoarea taxei de licenta:

- 2.500.000 euro, in cazul subventionarii a cel mult 10.000 echipamente de receptie;

- 2.250.000 euro, in cazul subventionarii a unui numar cuprins intre 10.001 si 20.000 echipamente de receptie;

- 2.000.000 euro, in cazul subventionarii a unui numar de 20.001-30.000 echipamente de receptie;

- 1.750.000 euro, in cazul subventionarii a unui numar de 30.001-40.000 echipamente de receptie;

- 1.500.000 euro, in cazul subventionarii a unui numar de 40.001-50.000 echipamente de receptie;

- 1.250.000 euro, in cazul subventionarii a unui numar de 50.001-60.000 echipamente de receptie;

- 1.000.000 euro, in cazul subventionarii a unui numar de peste 60.000 echipamente de receptie.

ANCOM va verifica indeplinirea obligatiei de subventionare a echipamentelor de receptie la nivelul asumat la 1 ianuarie 2012 si daca se va constata nerespectarea obligatiei de subventionare la nivelul asumat, valoarea taxei va fi recalculata, castigatorul avand obligatia de a achita diferenta in termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei presedintelui Autoritatii.

Modalitatea de subventionare si procedura de distribuire a echipamentelor de receptie, precum si categoriile de persoane care pot beneficia de subventie, vor fi stabilite printr-o decizie ulterioara a ANCOM.