Conducerea companiei isi propune ca pana la finalul lui 2012 sa devina principalul furnizor de divertisment pe piata locala, iar pentru a atrage mai multi clienti in lupta cu RCS&RDS si UPC, Romtelecom a incheiat incepand cu anul trecut mai multe achizitii de operatori mici.

Aceste tranzactii sunt incheiate de obicei prin NextGen, o companie lansata de operator in urma cu doi ani, care activeaza in special in orase din centrul tarii, Moldova si in zona de sud a Romaniei.

"Vor fi multi jucatori mici care vor simti presiunea crizei si a cashului si, din fericire, noi suntem bogati in cash si ma astept sa vad cateva consolidari”, a afirmat pentru Wall-Street Yorgos Ioannidis, directorul general al Romtelecom, despre felul in care va evolua piata de telecomunicatii pana la finalul anului.

Pe de alta parte, sansa de a achizitiona clienti la preturi bune este unul dintre lucrurile pe care seful companiei cu un business de aproximativ 800 de milioane de euro in 2009 il enumera atunci cand vorbeste despre oportunitatile crizei.

In timp ce Romtelecom continua politica de achizitii, rivalii de la UPC spun ca cel putin in urmatorul an vor sa creasca mai ales organic, majorarea bazei de abonati prin cumpararea de companii fiind un lucru secundar.

Severina Pascu, UPC: Nu este strategia noastra pe urmatorul an sa crestem prin achizitii, ci organic

Severina Pascu, UPC: Nu este strategia noastra pe urmatorul an sa...

Ioannidis crede ca alte oportunitati ale companiei sunt faptul ca operatorul are lichiditati suficiente pentru a cumpara continut, dar si faptul in aceasta perioada calitatea serviciilor competitorilor ar putea sa scada daca acestia nu vor face investitii, ceea ce ar putea face ca unii clienti sa migreze catre fosta companie de stat.

In urma cu doua saptamani, compania a lansat televiziunea Dolce Sport, un competitor pentru Digi Sport-postul lansat de RCS&RDS, care difuzeaza pentru inceput meciuri din liga a doua de fotbal a Romaniei.

Desi toate companiile de telecomunicatii se intrec in a lansa tehnologii si servicii noi, multe dintre ele fiind deocamdata mai mult pentru diferentiere decat pentru a genera venituri semnificative, factorul cel mai important pentru clienti ramane pretul, un lucru care a dus la erodarea profiturilor operatorilor si reducerea investitiilor acestora.

“Nu cred ca vor mai fi reduceri semnificative pana la finalul anului pentru ca toata lumea a inteles ca reducand mereu preturile nu se va ajunge nicaieri. Razboiul preturilor este ca o avalansa. Noi am incercat sa mentinem preturile la un nivel logic, nu atat cat sa facem profituri uriase, dar rezonabile astfel incat sa putem investi. Profiturile pe care le-am oferit actionarilor nu sunt pe cat au investit ei pentru ca sumele au fost reinvestite”, explica seful Romtelecom, compania care anul trecut a avut un profit net de 26,6 milioane de euro, conform Ministerului de Finante.

Pe de alta parte, compania a inregistrat in al doilea trimestru un profit operational de 24,4 milioane de euro, mai mic cu 59,7% fata de perioada similara din 2009, printre factorii principali ai acestei diminuari numarandu-se programele de plecari voluntare din companie, arata datele din raportul OTE, grupul grec care detine compania.

Citeste si:

In cazul in care compania nu ar fi initiat aceste programe care au costat 17,2 milioane de euro in trimestrul al doilea, profitul operational s-ar fi redus cu 32% la 41,6 milioane de euro. In iunie anul acesta, operatorul avea aproximativ 9.000 de angajati.

La inceputul anului, conducerea companiei anunta ca va investi in jur de 150 de milioane de euro in infrastructura in 2010, insa Ioannidis afirma ca s-ar putea ca in final sa nu se ajunga la aceasta suma deoarece operatorul incearca sa reduca costurile atat prin eficientizarea activitatilor cotidiene, dar si evaluand foarte atent fiecare sector in care urmeaza sa fie investiti bani.

Chiar daca deciziile luate pana acum de Executiv nu ajuta foarte mult mediul de business, dupa cum au declarat foarte multi manageri, seful Romtelecom cred ca perioada cea mai grea a crizei a trecut, iar de acum inainte urmeaza o crestere, insa precizeaza ca nu stie daca va fi o revenire rapida sau una lenta, lucrurile depinzand foarte mult de stabilitatea mediului politic.

Ioannidis adauga ca reducerile de salarii din sectorul public si cresterea TVA afecteaza in mod direct sectorul telecom.

“Acestea sunt lucruri care iti creeaza probleme, chiar daca utilizatorii sunt multumiti. Avem clienti care ne spun ca sunt multumiti de servicii, insa nu si le pot permite. Si trebuie sa rezolvi aceasta situatie, dar in final nu poti acoperi pierderile lor de venituri”, explica managerul.

El mai spune ca operatorul a fost insa avantajat de faptul ca in iunie a lansat o oferta prin care clientii Romtelecom pot vorbi cu cei ai Cosmote gratuit, folosind minutele incluse in pachet, sau la aceleasi tarife ca in reteaua operatorului de telefonie fixa, dar si de reducerea preturilor la serviciile de internet.

"Sunt oferte care au fost foarte bine primite, am observat atat cresteri ale vanzarilor cat si a retentiei clientilor. De exemplu, in mai pierdeam mai multi clienti decat in iulie, iar in iulie am vandut mai mult decat in iunie si mai. Totodata am fost foarte surprinsi de cresterea traficului intre Cosmote si Romtelecom si invers. A fost o crestere uriasa, de multe ori mai mare decat anterior”, a adaugat Ioannidis.

La finalul lui iunie, Romtelecom avea 2.663.712 abonati de telefonie fixa, 881.218 de utilizatori de internet fix si mobil si 934.082 de clienti pentru serviciile de televiziune. Pe de alta parte, NextGen avea in august aproximativ 160.000 de clienti, potrivit datelor companiei.

In prima jumatate a anului veniturile Romtelecom au scazut cu 7,9% la 365,3 milioane de euro de la 396,8 milioane de euro intre ianuarie-iunie 2009.

Principalii concurenti ai companiei sunt RCS&RDS, cel mai mare furnizor de servicii de internet si televiziune pe piata locala, si UPC Romania, al doilea jucator pe segmentul TV si de care operatorul controlat de OTE se apropie din ce in mai mult in ultima perioada in ceea ce priveste numarul de clienti de televiziune.