Odata cu venirea crizei economice, RomSoft Ramnicu Valcea si-a orientat strategia pe termen mediu si lung pentru dezvoltarea de competente in scopul adresarii de solutii destinate relatiei cu cetateanul si, implicit, cu institutiile statului, precum si interactionarii cu mediul bancar si a renuntat la iesirea pe piete externe.
Aceasta operatiune, de extindere pe teritoriile altor tari, ar fi necesitat investitii considerabile pe termen foarte scurt, conform Claudiei Ursateanu (foto), directorul general al companiei.

“Sfarsitul anului 2008 m-a gasit optimista, dar circumspecta. Nu credeam in globalizarea crizei si in scenariile sumbre ce se vehiculau, insa am pasit in 2009 mai prudenta si pregatita pentru noi incercari si oportunitati. Totusi, desi stiam ce se intampla atat in Statele Unite, cat si la nivel global, in loc sa ma concentrez pe dezvoltari, am oprit proiectele pe care le aveam in plan”, marturiseste Ursateanu.

Din cauza crizei, managerul a preferat sa nu se mai concentreze pe dezvoltari si sa opreasca proiectele pe care dorea sa le implementeze.

Cea mai radicala masura luata, cu efecte asupra planurilor de dezvoltare a companiei, a fost reducerea investitiilor in cele doua centre de Disaster Recovery, dat fiind ca bancile si-au schimbat complet atitudinea fata de finantarea proiectelor de investitii.

“Pe acest fond, am luat decizia de amanare a investitiilor in cele doua centre de Disaster Recovery. Am alocat o serie de fonduri pentru pastrarea continuitatii proiectelor, insa dezvoltarea masiva a acestora a fost reprogramata pentru viitorul apropiat. A fost o decizie corecta, care ne-a permis sa trecem peste aceasta perioada grea cu date financiare pozitive”, explica sefa RomSoft Ramnicu Valcea, companie de solutii software si de servicii de integrare IT.

Potrivit acesteia, criza a adus cu sine nevoi noi in ceea ce priveste securitatea datelor, managementul informatiilor, reducerea costurilor etc. Astfel, acest fenomen economic a inceput sa fie privit ca o oportunitate de dezvoltare a business-ului, din perspectiva managerului.

Cel mai bun sfat primit de catre Claudia Ursateanu de cand criza economica si-a facut loc si pe teritoriul tarii noastre a fost acela de a rezista tentatiei de reducere a costurilor.

In ciuda contextului economic negativ, compania a continuat activitatile de pregatire a salariatilor, a evitat sa faca disponibilizari sau angajari, desi la nivel strategic RomSoft isi propusese acest lucru, si a continuat deplasarile in scopul derularii proiectelor, pastrand resursele alocate acestui scop.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri