Orange Romania, cel mai mare operator de telefonie mobila pe piata locala, a inregistrat afaceri de 246 de milioane de euro in trimestrul al treilea din acest an, in scadere cu un milion de euro fata de aprilie-iunie. Totodata, compania si-a marit semnificativ baza de clienti de internet mobil in aceasta perioada, chiar daca per total numarul de utilizatori s-a diminuat, arata raportul financiar al actionarului majoritar, grupul France Telecom.
In primele noua luni din acest an, compania a inregistrat afaceri de 730 de milioane de euro in scadere cu 8,75% fata de 801 milioane de euro anul trecut. Pe de alta parte, in trimestrul al treilea operatorul a avut un business de 246 milioane de euro, comparativ cu 247 milioane de euro in T2 si cu 270 de milioane de euro in aceeasi perioada din 2009.



Scaderea cifrei de afaceri se poate observa si in evolutia venitul mediu per utilizator (ARPU) care s-a diminuat de la 100 de euro in perioada similara din 2009 la 83 de euro la finalul lui septembrie. Potrivit conducerii operatorului unul dintre motivele principale ale diminuarii businessului este micsorarea veniturilor gererate de utilizatorii de cartele preplatite.

“In acest trimestru, in timp ce veniturile din serviciile pe baza de abonament au continuat sa se stabilizeze, asa cum am declarat anterior, veniturile din serviciile prepay au reflectat o noua degradare din cauza contextului economic. Evolutia globala a veniturilor pe baza comparativa este similara cu cea din trimestrul doi.” a declarat Thierry Millet (foto), directorul general al Orange Romania.

De altfel, oficialii France Telecom scriu in raportul financiar al grupului ca “Romania este puternic influentata de taierea cu 25% a salariilor in sectorul public) si de cresterea cu 5% a taxei pe valoare adaugata”. Grupul francez nu a publicat si date despre profitul operational al Orange Romania.

Pe de alta parte, numarul de clienti a scazut la finalul trimestrului al treilea la 10,39 de milioane de clienti, comparativ cu 10,47 milioane de utilizatori in iunie anul acesta si fata de 10,69 milioane de clienti in septembrie anul trecut.

Insa, numarul utilizatorilor de internet mobil a crescut puternic in T3, acesta avansand de la 2,35 milioane de clienti la finalul lui iunie la 3,02 milioane de clienti la sfarsitul lui septembrie.

Evolutia semnificativa pe acest segment a fost influentata mai ales de lansarea serviciului Internet PrePay prin care consumatorii se pot conecta la internet prin cumpararea unei cartele, fara a mai deveni abonati ai companiei.

Totodata, in ultimele luni, Orange a lansat din ce in mai multe servicii pentru a creste pe zona de internet mobil si smartphone-uri, printre acestea numarandu-se si lansarea la inceputul lui octombrie a unui nou portofoliu de abonamente pentru segmentul de internet mobil.

Majoritatea operatorilor telecom se bazeaza acum pe cresterea internetului mobil, in contextul in care tot mai multi clienti isi cumpara smartphone-uri si isi doresc sa aiba acces online oriunde. In prezent, smartphone-urile ocupa 30% din totalul telefoanelor oferite de Orange.



France Telecom, actionarul majoritar al Orange, a avut afaceri de 33,7 miliarde de euro in primele noua luni, in scadere cu 1,7% fata de anul trecut.

Pe de alta, operatorul francez a avut un profit operational de 12, 04 miliarde de euro comparativ cu 12, 52 de miliarde de euro in 2009.

Grupul si-a marit numarul de utilizatori la 203,4 milioane de persoane, mai mult cu 5,1% (9,8 milioane clienti) fata de septembrie anul trecut.

Sursa datelor din tabele: France Telecom.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri