Polonia, care a preluat la 1 iulie presedintia prin rotatie a Uniunii Europene, critica planurile de sustinere financiara ale UE destinate Greciei, Irlandei si Portugaliei, intrucat nu sprijina dezvoltarea economica, transmite AFP.
"Un program de sustinere trebuie sa fie in mod clar perceput ca un pas spre redresarea economica a tarilor respective, iar in ceea ce priveste programele europene respective nu este cazul. Trebuie schimbata filozofia", a declarat ministrul polonez de Finante, Jacek Rostowski, potrivit Mediafax.

El a dat exemplu planurile de redresare sustinute de Fondul Monetar International, care, in opinia sa, sunt "prea pro-active", in timp ce uniunea monetara "a ramas in urma evenimentelor".

Rostowski a apreciat implicarea FMI in planurile de salvare, chiar daca participarea Fondului a provocat divergente puternice in randul europenilor.

Tarile europene trebuie sa limiteze datoria publica la 60% din PIB, dar Rostowski crede ca Europa se concentreaza prea mult pe reducerea acesteia, in loc sa dea atentie relansarii economiei.

Ministrul polonez pledeaza pentru un accent sporit, inca de la inceput, pe reformarea economiilor aflate in dificultate, ca cel mai bun mijloc de evitare a riscului de contagiune in zona euro.

Cu o zi in urma, premierul polonez Donald Tusk s-a pronuntat in favoarea unei reduceri ale dobanzilor imprumuturilor de urgenta acordate Irlandei.

Irlanda considera ca dobanzile sunt prea mari, dar nu a reusit sa obtina o reducere a acestora intrucat numeroase tari, incepand cu Franta, reducerea plafonului de aplicare a impozitelor pentru companii, intrucat considera ca fiscalitatea redusa reprezinta concurenta neloiala.

Ministrul este ingrijorat si de reticenta tot mai mare a unor tari bogate din nordul continentului, precum Germania, Finlanda si Olanda, de a finanta statele cu dificultati financiare din sud.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri