Pietele au decis ca Statele Unite sa cada intr-o a doua recesiune (double dip - n.r.), dupa ce agentia de rating Standard & Poor's a decis sa taie ratingul celei mai mari economii a lumii, a declarat George Soros intr-un interviu acordat Der Spiegel.
"Indatorarea Statelor Unite nu este atat de mare, dar daca o recesiune in forma de W era pusa la indoiala acum cateva saptamani, acum este mai sigur ca se va intampla, deoarece pietele financiare au un mod foarte sigur de a anticipa viitorul. Chiar ele il produc. Iar pietele au decis ca America va intra intr-o recesiune, in special dupa recenta taiere de rating din partea Standard & Poor's", a mentionat Soros.

Formula keynesiana nu va mai merge in cazul acestei crize, din cauza datoriilor

Soros a explicat ca presedintele SUA, Barack Obama, a imbratisat ideile lui John Maynard Keynes si incearca sa scoata America din recesiune printr-un program gigant de stimului, care umfla si mai mult datoria tarii.

Dar, celebrul speculator avertizeaza ca marea diferenta intre 1930 si criza din prezent este nivelul datoriilor. Acum 80 de ani, guvernul american nu era aproape deloc indatorat si isi permitea sa acumuleze deficite, in timp ce in prezent toate guvernele sunt indatorate masiv.

Soros crede ca daca ar mai trai, Keynes si-ar ajusta teoria, in sensul ca guvernele vor putea beneficia de deficite, dar noile datorii trebuie sa fie investite intr-un mod care sa creasca productivitatea.

Astfel, programul de 800 miliarde de dolari lansat de Obama nu a fost suficient de mare si nu a fost directionat catre infrastructura sau capitalul uman, ceea ce inseamna ca nu a fost productiv, considera Soros.

Mai mult, el crede ca orice alt program de stimuli indreapta si mai mult economia spre recesiune.

"Eu nu ascult de agentiile de rating, dar alti investitori o fac"

Intrebat daca are incredere si este atent la miscarile agentiilor de rating, George Soros a spus ca in pozitia de investitor nu asculta de acestea, dar alti investitori o fac.

In plus, miliardarul apreciaza ca SUA nu au meritat taierea de rating, dar aceasta decizie a fost o incercare a agentiilor de rating de a se reinventa, in sensul anticiparii problemelor, fata de sistemul de pana acum in care doar raspundeau la schimbarile care aveau loc.

"Asa ca in realitate si-au bazat decizia de retrogradare pe asteptarile ca procesul politic nu va gasi o solutie. Evaluarea unor astfel de evenimente politice este un rol nou pentru agentiile de rating", a mentionat Soros.

El nu are inca un raspuns la intrebarea despre rolul agentiilor de rating in exacerbarea crizei financiare.

Pariez pe euro, intrucat China vrea o alternativa la dolar

Soros a explicat ca in niciun caz nu ar intra la vanzare (short - n.r.) pe euro, deoarece China are un interes in a avea o alternativa la dolar.

"Te poti baza pe China sa sustina eforturile autoritatilor europene de a mentine euro", crede Soros.

De asemenea, speculatorul sustine ca in prezent in piete este un cumparator serios care mentine moneda unica in fata dolarului si acela nu este el.

Potrivit miliardarului, China a fost cel mai mare castigator al globalizarii si, ca urmare, are tot interesul sa mentina actualul sistem global.

"Oricum, intr-un anumit fel, chinezii au fost la fel de tematori sa accepte acest rol precum germanii. Germanii ezita sa isi asume responsabilitatea pentru Europa, iar chinezii ezita sa isi asume responsabilitatea pentru intreaga lume. Dar ambii sunt impinsi spre acest lucru", a concluzionat Soros.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri