Cele trei mari agentii de rating, Standard & Poor's, Moody's si Fitch, au reconfirmat in august ratingurile AAA/Aaa acordate datoriilor guvernamentale franceze, in urma speculatiilor ca Franta ar putea fi urmatoarea mare economie care sa-si piarda calificativul de top, dupa ce S&P a redus ratingul SUA la inceputul lunii august.

"Ratingul triplu-A, daca l-am pierde ne-am imprumuta imediat mult mai scump, dobanzile ar creste si ne-ar costa circa 5 miliarde de euro pe an in plus. Cinci miliarde de euro pe an este bugetul Ministerului Justitiei, deci cred ca trebuie sa avem grija", a afirmat Pecresse, potrivit Mediafax.

Guvernul francez a prezentat in august noi masuri de reducere a deficitului bugetar, promitand ca va diminua indicatorul la 12 miliarde euro in 2011 si 2012, in principal prin eliminarea unor scutiri de taxe si prin aplicarea unui impozit celor mai bogati locuitori.