Oficialul a adaugat ca nu se asteapta la o reactie adversa a pietei dupa anuntarea taxei fara precedent in UE asupra depozitelor bancare din Cipru.

"Fortele din piata inteleg ca marimea problemei sectorului bancar cipriot si riscurile de acolo erau atat de mari incat am fost nevoiti sa luam masuri foarte substantiale. O astfel de taxa de stabilitate este in mod clar o varianta mult mai buna din punctul de vedere al stabilitatii financiare si al cetatenilor ciprioti decat un bail-in (sprijinirea unei banci ajunsa in pragul falimentului prin impunerea de pierderi detinatorilor de obligatiuni - n.r.) la scara larga, care ar fi condus la consecinte foarte haotice in economia cipriota", a explicat Rehn (foto).

Ministrii Finantelor din zona euro au convenit sambata un acord de "bailout" de 10 miliarde euro pentru Cipru, cea de-a cincea tara din zona euro care are nevoie de sprijin international pe fondul crizei datoriilor de stat izbucnita la finele lui 2009 in Grecia, scrie Mediafax.

Acordul include o taxa fara precedent asupra depozitelor bancare din Cipru. Astfel, statul va prelua 6,75% din depozitele mai mici de 100.000 de euro (pragul de garantare la nivelul zonei euro), respectiv 9,9% din depozitele care depasesc aceasta valoare.

Aceasta masura va genera fonduri de 5,8 miliarde euro, pe langa imprumuturile de urgenta, a declarat sambata ministrul olandez al Finantelor Jeroen Dijsselbloem, presedintele Eurogroup, dupa 10 ore de discutii la Bruxelles.

Fondul Monetar International va contribui de asemenea la program, iar detinatorii de obligatiuni cu cea mai redusa prioritate la restitutie in caz de faliment ar putea suferi pierderi intr-o asa-numita procedura de bail-in, potrivit unui comunicat al ministrilor.

Ministrul cipriot de Finante Michael Sarris a declarat ca planul convenit este "cel mai putin oneros" dintre variantele luate in calcul.

Citeste si:

Taxa asupra depozitelor bancare va afecta atat economiile populatiei cipriote, cat si averea pastrata de rusi in bancile din Cipru. Unele bancomate din tara au ramas fara bani dupa ce cipriotii s-au grabit sa-si retraga depozitele.

Fondurile aferente taxei speciale au fost insa inghetate imediat in conturi, a declarat Joerg Asmussen, membru in Consiliul Executiv al Bancii Centrale Europene.

Taxa va fi aplicata inainte de redeschiderea bancilor cipriote, inchise luni pentru o sarbatoare nationala. Sarris a afirmat ca transferurile electronice vor fi de asemenea limitate pana marti.

Presedintele Nicos Anastasiades si Parlamentul cipriot s-au angajat sa valideze si sa ratifice de urgenta acordul controversat, inainte de redeschiderea bancilor.

Autoritatile cipriote au anuntat sambata ca Guvernul se va intruni duminica dimineata in sedinta de urgenta pentru a pregati proiectul de lege. La ora 11:00, presedintele ar urma sa sustina un discurs in Parlament, inaintea dezbaterii proiectului, programata pentru ora 16:00.

Potrivit presei cipriote, procedura a fost amanata pana luni, pentru a permite parlamentarilor sa se informeze cu privire la situatie. Astfel, bancile ar putea ramane inchise si marti, pentru a permite ratificarea acordului in timp util.