Oprah Winfrey a facut anuntul cand a participat, alaturi de Howard Schultz, directorul executiv al companiei Starbucks, la intalnirea anuala a actionarilor celebrului lant de cafenele.

"Ritualul zilnic al ceaiului este o parte vitala a diminetilor mele. Chai Tea-ul savuros si cu mirodenii, cu aroma sa intensa, este preferatul meu de multa vreme. Cand Howard Schultz m-a invitat in camera de degustare si sa creez propriul meu amestec de ceai, m-am gandit ca poate fi o oportunitate unica si distractie la puterea a zecea", a spus Oprah Winfrey.

Profitul din vanzarea ceaiului va fi donat unor proiecte umanitare de sprijinire a educatiei tinerilor, inclusiv a internatului pentru fete construit de vedeta de televiziune in Africa de Sud, Oprah Winfrey Leadership Academy for Girls.

Citeste si:

Oprah Winfrey, in varsta de 60 de ani, este supranumita "regina talk show-urilor" datorita emisiunii sale "The Oprah Winfrey Show", care a debutat in anii 1980. De-a lungul anilor, Oprah a atras o audienta de peste 16 milioane de telespectatori, iar emisiunea ei primea 1 milion de dolari pentru fiecare 30 de secunde de publicitate difuzate in timpul show-ului.

In prezent, conform revistei Forbes, este cea mai bogata femeie de culoare din lume, cu o avere personala cotata la 1,5 miliarde de dolari.

De la 1 ianuarie 2011, Oprah Winfrey a devenit presedintele postului de televiziune OWN, cu programe produse de Harpo Productions si Discovery Communications. In august 2013, acest post TV putea fi urmarit de peste 83 de milioane de telespectatori din Statele Unite.