"Nu am ajuns la un acord si este putin probabil sa ne intalnim din nou. Suntem deja in avion" in drum inapoi catre Moscova, a declarat telefonic pentru AFP Serghei Kuprianov, un purtator de cuvant al gigantului semipublic Gazprom, dupa negocierile purtate la Kiev, mediate de Uniunea Europeana (UE). Gazprom a dat ultimatum Kievului pana luni, la ora 6.00 GMT (9.00, ora Romaniei), sa ramburseze o datorie in valoare de 1,95 de miliarde de dolari.

"Daca nu primim banii pana atunci, nu vom mai furniza gaze naturale", a declarat Kuprianov. Livrarile de gaze naturale rusesti catre Europa, din care aproape jumatate tranziteaza teritoriul ucrainean, risca sa fie afectate, ca in timpul conflictelor gazifere anterioare, in 2006 si 2009.
Oficiali ucraineni si europeni au declarat ca inca mai spera la un compromis.

La Bruxelles, Comisia Europeana (CE) a declarat, intr-un comunicat, ca este "convinsa" ca intre Kiev si Moscova inca mai este posibil un acord. "Vom incerca sa ne intalnim din nou cat mai rapid posibil", a anuniat anterior o sursa europeana. "Speram ca economia si bunul simt vor prevala asupra politicii", a declarat pentru presa Andrii Kobolev, conducatorul grupului de stat ucrainean Nafrogaz.

Kievul a refuzat cresterea pretului decisa de catre Moscova dupa instalarea la putere a liderilor prooccidentali, la sfarsitul lui februarie, in urma indepartarii prorusului Viktor Ianukovici. Pretul a 1.000 de metri cubi de gaze a crescut atunci de la 268 la 485 de dolari, un pret fara echivalent in Europa. In "ultima (sa) oferta", Moscova a propus 385 de dolari.

Citeste si:

Seful diplomatiei ruse Serghei Lavrov a denuntat duminica "aroganta" Kievului, care "respinge un compromis rezonabil", un lucru explicabil, in opinia sa, prin ingerinta unui "stat tert".Dupa ce a aparut speranta unei destinderi, in urma primelor contacte intre presedintele rus Vladimir Putin si noul presedinte ucrainean Petro Porosenko, tonul a urcat intre Kiev si Moscova in acest weekend.

Legea martiala in estul Ucrainei?

Presedintele prooccidental ucrainean a promis un "raspuns adecvat" separatistilor, in urma unui atac asupra unui avion, doborat la Lugansk, soldat cu 49 de morti, cel mai sangeros pentru armata ucraineana de cand a fost lansata, pe 13 aprilie, o operatiune militara in estul separatist prorus, soldata cu peste 300 de morti. Introducerea legii matiale in estul rebel "va fi abordata" luni, intr-o reuniune a Consiliul pentru Securitate Nationala si Aparare, convocat de Porosenko, a anuntat duminica ministrul ucrainean al Apararii Mihailo Koval.
Porosenko i-a prezentat saptamana trecuta lui Putin planul sau de pace, ceea ce a condus la speranta unei destinderi, afectata de atacul de la Lugansk, revendicat de catre insurgenti prorusi.

Statele Unite au reafirmat vineri ca Rusia le-a furnizat separatistilor din estul Ucrainei tancuri si lansatoare de rachete, material care trecut in ultimele zile frontiera dintre cele doua tari.

Putin, insultat de catre un ministru

Negocierile in sectorul energetic se desfasoara intr-un context extrem de tensionat, in urma incidentelor care au avut loc sambata in fata sediului ambasadei ruse in Ucraina, la o manifestatie de protest fata de atacul sangeros de la Lugansk. Difuzarea, duminica, a unei inregistrari video in care ministrul ucrainean de Externe este surprins insultandu-l pe Putin a sporit indignarea Moscovei.

In aceste imagini, Andrii Descita, venit sa calmeze multimea, le spune manifestantilor ca este pregatit sa ceara Rusiei, impreuna cu ei, sa se retraga din Ucraina si spune "Putin nenorocit", un slogan lansat de suporteri de fotbal in urma cu mai multe saptamani care a devenit de atunci un "refren" foarte popular in Ucraina. Mai multi oficiali rusi au denuntat afirmatiile ca scandaloase si l-au indemnat pe presedintele ucrainean sa-l destituie pe Descita.

Manifestanti adunati sambata in fata Ambasadei Rusiei la Kiev voiau "sa fie varsat sange", a declarat duminica Lavrov, denuntand declaratiile omologului sau ucrainean, "care au depasit limitele bunei cuviinte". Un manifestant a dat jos steagul rus, sambata, iar altii au rasturnat masini ale corpului diplomatic, au aruncat cu pavele si un cocteil Molotov asupra imobilului.