"Pietele noastre pentru (vanzarea) armelor nu s-au schimbat (...). Cumpararea de arme rusesti nu va scadea", a declarat un purtator de cuvant al Rosoboroneksport, citat de agentia Interfax, in cadrul unei expozitii tehnologice la Jukovski, in regiunea Moscova.

Rusia intentioneaza, in plus, sa isi creasca exporturile de armament terestru, a anuntat la randul sau directorul adjunct al Rosoboroneksport, Igor Sevastianov, fara a oferi precizari.

"Conflictele locale nu necesita intotdeauna aviatie, submarine sau sisteme de aparare antiaeriana. Este nevoie de tancuri, mitraliere si pusti automate", a subliniat el, citat de Interfax. In 2014, Rosoboroneksport intentioneaza sa exporte arme si echipamente militare in valoare de aproximativ 13 miliarde de dolari, o suma similara celei a anului trecut, a adaugat el.

Rusia, pe care Occidentul o acuza ca este implicata in conflictul din Ucraina, este vizata de sanctiuni europene si americane fara precedent, cele mai aspre fiind introduse la 1 august. Sanctiunile adoptate de UE prevad in special interzicerea importului si exportului de arme rusesti.