Donald Trump, care are prima sansa sa fie desemnat candidatul republicat in alegerile prezidentiale din SUA, are o avere de 4,5 miliarde de dolari, potrivit topului miliardarilor americani realizat de revista Forbes, aproximativ jumatate fata de estimarea proprie de 0 miliarde de dolari.

Informatia nu a fost bine primita de miliardar, avand in vedere ca pentru a intra in topul Forbes este nevoie de o avere neta de cel putin 1,7 miliarde de dolari, relateaza MarketWatch. "Cred ca incearca sa ma faca sa par cat mai sarac posibil. Tot ce pot spune despre Forbes este ca este o revista falimentara, nu stiu despre ce vorbesc. Asta e tot ce pot spune", a declarat Trump pentru revista Forbes, scrie Mediafax.

Steve Forbes, care a incercat sa candideze pentru Casa Alba in 1996 si 2000, a aparat marti, la CNBC, evaluarea facuta de revista averii lui Trump. "Cred ca cea mai mare diferenta este data de felul in care Trump isi evalueaza brandul. Nu includem valoarea brandului in calculele noastre, pentru ca pana cand proprietarul nu gaseste o metoda de a-l valorifica nu tinem cont de acesta", a spus Forbes, presedinte si redactor sef al revistei.

Trump se afla pe locul 121 in clasamentul Forbes al celor mai bogati oameni din America, imediat dupa mostenitoarea Wal-Mart Stores, Ann Walton Kroenke. Lista miliardarilor este condusa de co-fondatorul Microsoft Bill Gates, cu o avere neta de 76 de miliarde de dolari, investitorul Warren Buffett, cu 62 de miliarde de dolari, si miliardarul din industria tehnologiei Larry Ellison, co-fondatorul Oracle, cu 47,5 miliarde de dolari.

Averea neta a lui Trump s-a dovedit a fi un subiect sensibil de-a lungul timpului. In 2006, Trump a dat in judecata un reporter care in opinia sa i-a subestimat averea. Procesul a fost ulterior respins. Potrivit Forbes, Trump este totusi cel mai bogat dintre aspirantii la Casa Alba. Un purtator de cuvant al lui Trump nu a putut fi contactat.

In topul primilor 10 miliardari ai Statelor Unite se mai afla in ordine Jeff Bezos (Amazon.com), cu 47 miliarde de dolari, Charles Koch (afaceri diversificate), cu 41 miliarde de dolari, David Koch (afaceri diversificate), cu 41 miliarde de dolari, Mark Zucherberg (Facebook), cu 40,3 miliarde de dolari, Michael Bloomberg (Bloomberg), cu 38,6 miliarde de dolari, Jim Walton (Wal-Mart), cu 33,7 miliarde de dolari si Larry Page (Google), 33,3 miliarde de dolari.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Money »


Setari Cookie-uri