Participantii la reuniune sunt insa de acord asupra necesitatii flexibilizarii cheltuielilor, pentru stimularea cresterii economice, dar momentul si marimea acestora sa depinda de fiecare tara, a declarat adjunctul sefului de cabinet al premierului japonez, Hiroshige Seko.

El a adaugat ca unele tari, cum ar fi Marea Britanie si Germania, nu considera necesare aceste cheltuieli de stimulare.

"Liderii din G7 au exprimat punctul de vedere ca economiile emergente se afla intr-o situatie grava, dar exista si opinii ca actuala situatie economica nu este o criza”, a spus Seko, dupa prima zi a summit-ului de doua zile al G7 care are loc la Ise-Shima, in centrul Japoniei.
Abe a prezentat date conform carora preturile marfurilor au scazut cu 55% in perioada iunie 2014-ianuarie 2016, in aceeasi masura ca in intervalul iulie 2008-februarie 2009, dupa prabusirea bancii americane Lehman Brothers.

Abe spera, potrivit unor surse, sa se foloseasca de declaratia reuniunii G7 privind economia globala drept justificare pentru un pachet fiscal de stimulare care ar putea amana majorarea taxei pe vanzari de la 8% la 10%, planificata pentru aprilie 2017.

Presedintele american Brack Obama a declarat intr-o conferinta de presa ca a subliniat importanta descurajarii devalorizarii monedelor, care ar putea tenta unele state, pentru sustinerea exporturilor.

Alte subiecte ale summitului includ terorismul, securitatea cibernetica, securitatea maritima, inclusiv politica Chinei in Marile Chinei de Est si de Sud, unde Beijingul are dispute teritoriale cu Japonia si mai multe state din sud-estul Asiei.

Citeste si:

Liderii G7 s-au aratat de acord ca este important sa fie dat un semnal puternic in legatura cu Marile Chinei de Est si de Sud, a spus Seko, adaugand ca China a fost mentionata in discutii.

Abe a aratat intr-o conferinta de presa sustinuta miercuri seara ca Japonia a salutat atitudinea pasnica a Chinei, dar a reiterat opozitia autoritatilor de la Tokyo fata de actele care incearca sa schimbe niste stari de fapt cu forta, el cerand respectarea legilor.

Purtatorul de cuvant al Ministerului de Externe al Chinei a declarat ca problema Marii Chinei nu are nicio legatura cu G7 si membrii grupului.
Obama a facut referire la pericolul programelor nucleare ale Coreii de Nord, dar a apreciat imbunatatirea reactiilor unor state din regiune, cum este China, care ar putea reduce riscul ca autoritatile din Pyongyang sa vanda material nuclear.

Obama a mai spus ca liderii din G7 sunt uimiti de declaratiile candidatului republican la presedintia SUA, Donald Trump, care arata ignoranta si dorinta de a atrage atentia, nu ceea ce este nevoie pentru siguranta Americii.

Din Grupul celor 7 fac parte Statele Unite, Marea Britanie, Canada, Franta, Germania, Italia si Japonia.