Presedintele rus, Vladimit Putin, s-a angajat, joi, sa reduca inflatia anuala la 4-5% pana in 2008-2009 si a estimat o continuare a cresterii economice solide, in conditiile in care economia Rusiei urca in ierarhia primelor zece puteri ale lumii dupa productie, informeaza NewsIn. "Ar trebui sa continuam lupta pentru reducerea inflatiei si, in 2008 sau 2009, ar trebui sa ajungem la un nivel anual de 4-5%", a spus Putin.

Presedintele rus a adaugat ca preturile de consum au crescut cu 9% in 2006 si a amintit ca inflatia era de 36,5% atunci cand acesta a preluat presedintia Rusiei, in 1999. Potrivit lui Putin, produsul intern brut (PIB) al Rusiei a ajuns, anul trecut, la o mie de miliarde de dolari in termeni nominali si a propulsat Statul intre primele zece economii ale lumii.

Cu toate acestea, presedintele a subliniat ca productia se mentine inca la 82% din nivelul anilor 1990 si a adaugat ca Rusia trebuie sa continue sa munceasca. "Anul 2006 a devenit un an de tranzitie de la politica de acumulare si stabilizare la cea de dezvoltare", a continuat Putin.

Acesta a mai precizat ca economia Rusiei "continua sa creasca intr-un ritm accelerat" si ca "rezultatele finale vor fi publicate in martie, insa diferitele estimari plaseaza nivelul cresterii economice pe 2006 intre 6,7 si 6,9%".

Citeste si:

Putin a declarat ca nivelul ridicat al cresterii economice este rezultatul actiunii constiente a guvernului si a adaugat ca decizia de a face rubla o moneda convertibila, incepand cu data de 1 iulie a anului trecut, a avut un impact pozitiv asupra economiei.

"Deciziile referitoare la liberalizarea monetara au fost dificile. Am fost putin speriati, inclusiv eu, sa aprobam politica bancii centrale", a continuat Putin. Acesta a adaugat ca politica a fost justificata si ca banca centrala a dat semnale clare ca a receptat semnalele pietei.

Putin a mai spus ca, drept rezultat al liberalizarii monetare, in Rusia a intrat un flux de capital de 41 de miliarde de dolari, dintre care investitiile straine directe au fost de 31 de miliarde de dolari.