Productia industriala din Uniunea Europeana a crescut cu 4% in a doua luna a acestui an fata de februarie 2006, pe seama avansului inregistrat in Germania, cea mai mare putere industriala a blocului comunitar, si a noilor tari membre din est, potrivit statisticilor publicate de Eurostat, informeaza NewsIn.

In cele 13 state membre ale zonei euro (EU13), productia industriala a crescut cu 4,1% in februarie fata de aceeasi luna a anului anterior, usor peste media Uniunii luata in ansamblu. Fata de luna ianuarie, cresterea productiei industriale a fost de 0,5% in Uniunea Europeana (EU27) si de 0,6% in zona euro.

Productia industriala a urcat cu 6,8% in februarie fata de acelasi interval din 2006 in Germania, in timp ce in celelalte mari puteri economice ale blocului comunitar productia industriala a crescut usor sau chiar a scazut. Astfel, in Franta industria a avansat cu 2,5%, iar in Spania cu 3,5% in februarie, sub media Uniunii, in timp ce productia industriala a scazut cu 0,4% in Marea Britanie si cu 0,7% in Italia in a doua luna a anului fata de februarie 2006, spun datele biroului statistic european Eurostat.

Citeste si:

In zona euro, cele mai mari cresteri ale productiei industriale s-au inregistrat in februarie in Irlanda (22,4%) si in Luxemburg (9,4%), care au insa o pondere redusa in industria blocului comunitar. Din vechile state membre inainte de extinderea din 2004, doar Suedia a inregistrat un avans al productiei industriale semnificativ peste media europeana, de 6,4%.

Cele 10 tari ale UE provenite din fostul bloc comunist, cu exceptia Letoniei (cu un avans de 2,2%) si Lituaniei (2,6%), au inregistrat in februarie cresteri ale productiei industriale peste media Uniunii. Cele mai bune performante s-au obtinut in Republica Ceha si Slovacia, cu un avans al productiei industriale de 15,5% in februarie fata de aceeasi luna din 2006, urmate de Polonia (12,9%) si Romania (10,1%), arata datele Eurostat.