Wal-Mart Stores, cel mai mare grup de bunuri de consum din lume, a anuntat marti o crestere de 7% a profitului in primul trimestru din 2008, odata ce reducerile puternice i-au determinat pe consumatorii din SUA sa faca cumparaturi substantiale, informeaza Reuters, citat de NewsIn.
Profitul net a crescut la 3,02 miliarde dolari, sau 76 centi pe actiune, in primul trimestru ce s-a incheiat pe 30 aprilie, de la 2,83 miliarde dolari, sau 68 de centi pe actiune, acum un an.

Rezultatele se potrivesc cu estimarile medii ale analistilor chestionati de Reuters.

Consumatorii sunt atrasi de preturile reduse de la magazinele Wal-Mart, in special de cele pentru alimente, sampoane, produse farmaceutice si articole de curatat, pe fondul unor majorari de preturi la mancare si combustibil in SUA.

Schimbarea economica vine dupa o reintoarcere a Wal-Mart la politica sa de baza ce promoveaza preturile mici, renuntand la proiectele de expansiune agresiva pentru a imbunatati rezultatele la magazinele din SUA.

La sfarsitul lunii ianuarie, Wal-Mart a redus preturile cu pana la 30% la mii de produse pentru a beneficia de vanzari robuste in SUA.

In primul trimestru, vanzarile nete au crescut cu 10% la 94,12 miliarde dolari.

Vanzarile la magazinele din SUA deschise de cel putin un an au crescut cu 2,9%.

Pentru al doilea trimestru, Wal-Mart estimeaza castiguri pe actiune de 78 de centi pana la 81 de centi pe actiune.
Analistii au estimat in medie castiguri de 81 de centi pe actiune.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri