"Suntem foarte ingrijorati de cresterea pretului petrolului, ce reprezinta un risc pentru economia mondiala. Sunt necesare eforturi sustinute pentru a actiona asupra cauzelor ce stau la baza scumpirii, pentru beneficiul tuturor", au afirmat sefii de stat si ai guvernelor, intruniti in cadrul summitului de la Toyako, ce se va incheia miercuri.

Acestia s-au aratat ingrijorati si de accentuarea presiunilor inflationiste asupra economiei mondiale, pe fondul cresterii preturilor materiilor prime, "in special a petrolului si a alimentelor, ce pun in pericol stabilitatea si cresterea mondiala si ii ameninta in special pe cei mai saraci".

Liderii G8 au facut apel indirect la China, de a reevalua yuanul, si au cerut "anumitor economii emergente, ale caror deficite de cont curent sunt semnificative si in continua crestere, sa ajusteze nivelul ratelor de schimb".

Citeste si:

Pretul petrolului s-a dublat intr-un an, si preturile altor materii prime alimentare s-au accentuat, de asemenea, provocand grave probleme sociale in mai multe tari in curs de dezvoltare.

In ceea ce priveste petrolul, G8 a recunoscut ca tarile bogate trebuie sa contribuie la calmarea preturilor si sa "faca eforturi suplimentare pentru a ameliora eficienta energetica si pentru a diversifica sursele de energie", in scopul reducerii dependentei fata de petrol.