Preturile activelor rusesti au crescut dupa ce presedintele Dmitri Medvedev a ordonat oprirea operatiunilor militare din Georgia, iar aprecierea s-a accelerat dupa ce traderii au considerat ca actiunile si rubla au suferit din cauza unor vanzari excesive, relateaza Reuters, citat de NewsIn.
In timp ce Georgia a afirmat ca bombele cad in continuare, sperantele ca razboiul se va termina rapid au apreciat rubla pana la cotatia de 29,62 ruble/un cos alcatuit din euro si dolari al bancii centrale, comparativ cu 29,88 ruble, de la finalul sedintei de luni.

Dupa ce a scazut cu 1,9% in prima parte a sedintei de tranzactionare, indicele MICEX a revenit si a inchis in crestere cu 2,63%, la 1.449,3 puncte, iar indicele RTS, al principalelor 50 de titluri listate pe piata ruseasca de capital, a castigat 3,49%, pana la 1.803,8 puncte.

Ordinul lui Medvedev a fost "semnalul pe care il asteptau oamenii", a declarat, pentru Reuters, traderul Konstantin Sapsarov de la Alfa Bank.

"Situatia s-a inrautatit atat de mult, incat titlurile listate la noi devenisera cu aproape 50% mai ieftine decat cele listate pe piata braziliana de capital. Acum a crescut foarte mult cererea pentru orice actiune-vedeta", a adaugat Sapsarov.

Indicele RTS cazuse luni in apropiere de un nivel minim al ultimilor doi ani, de 1.649 puncte, in contextul in care Rusia isi extinsese operatiunile militare in afara regiunii separatiste Osetia de Sud din Georgia.
Strategul pentru piete emergente al Morgan Stanley, Jonathan Garner, a spus ca titlurile rusesti se ieftinisera la inceputul saptamanii cu 30% mai mult decat actiunile de pe alte piete emergente, chiar in contextul scaderilor din China, determinate de ingrijorari cu privire la cresterea economica.

Strategul Ulrich Leuchtmann de la Commerzbank Corporates & Markest din Frankfurt a spus ca rubla ar putea sa se mai aprecieze cu inca 20 de kopeici daca Rusia si Georgia ajung la pace.

"Stirea ca Medvedev a ordonat oprirea ostilitatilor este foarte pozitiva pentru cursul rublei, intrucat criza din Georgia a fost singurul argument pentru deprecierea rublei la care am asistat in ultimele zile", a spus Leuchtmann.

Dupa ce inregistrase pana recent una dintre cele mai bune evolutii dintre tarile emergente, piata de capital din Rusia a pierdut aproape 22% de la 1 ianuarie pana in prezent.

Cea mai mare depreciere a survenit dupa 24 iulie, cand premierul Vladimir Putin a atacat neasteptat compania siderurgica si de minerit Mechel, ale carei titluri avusesera o evolutie foarte buna, generand o vanzare masiva.

In contextul accentuarii inflatiei si ieftinirii petrolului si altor marfuri, sintagma "furtuna perfecta" a fost adesea folosita de analisti saptamana aceasta. Majoritatea acestora, insa, au fost de acord ca nivelurile actuale ignora elementele cheie.

"Ultima data cand indicele RTS a atins nivelul de 1650 de puncte a fost in noiembrie 2006, iar la momentul respectiv petrolul se tranzactiona la 58 dolari/baril", potrivit unei note a strategului Roland Nash de la Renaissance Capital.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri