"Ucraina si Polonia sunt doua piete pe care le avem in vedere pentru extindere", a declarat managing partner Wolf Theiss Bucuresti, Bryan Jardine, citat de NewsIn.

Potrivit reprezentantilor Wolf Theiss, firma internationala de avocatura se concentreaza exclusiv pe regiunea Europei Centrale si de Sud-Est. "Avem, probabil, cel mai amplu si cuprinzator "traseu" dintre toate societatile de avocatura care functioneaza in aceasta regiune. In afara biroului din Romania si a celui principal din Viena, avem sedii in Republica Ceha, Slovacia, Slovenia, Croatia, Ungaria, Serbia, Bosnia-Hertegovina, Albania si, mai recent, in Bulgaria", a spus Bryan Jardine.

Aceasta a subliniat ca birourile Wolf Theiss sunt perfect integrate in fiecare dintre aceste tari. "Ele nu constituie afilieri sau o retea de tip "best friends", de care multe firme se folosesc pentru a fi prezente la nivel regional", a adaugat Bryan Jardine.

Wolf Theiss a fost infiintata la Viena in 1957 si are birouri in Praga (1998), Belgrad (2002), Bratislava (2002), Lublijana (2003), Zagreb (2003), Tirana (2004), Sarajevo (2005), Bucuresti (2005), Budapesta (2007) si Sofia (2008). In regiune firma are peste 300 de avocati.