Una dintre sticlariile cehe specializate in faimosul cristal de Boemia, Crystalex Novy Bor, isi inceteaza activitatea si concediaza 1.730 de salariati, din cauza problemelor financiare, a anuntat purtatorul de cuvant al firmei-mama, Bohemia Crystalex Trading (BCT), scrie AFP.
"Ultimele trei cuptoare vor fi stinse si alte doua linii automate vor fi oprite de marti. Productia va fi, prin urmare, oprita in totalitate", a declarat purtatorul de cuvant citat, Karel Samec.

Productia sticlariei, cu o traditie foarte indelungata si specializata in faimosul cristal de Boemia, era limitata deja masiv de la jumatatea lui decembrie, mai ales ca urmare a scaderii importante a cererii din Rusia, potrivit lui Karel Samec, anunta NewsIn.

Sticlaria de la Novy Bor urmeaza astfel soarta celorlalte doua uzine de productie a sticlei ale BCT, oprite in toamna trecuta la Svetla-nad-Sazavu si Podebrady.

Guvernul ceh a refuzat sa preia companiile, intrate in faliment din cauza unor insuficiente structurale, a concurentei tarilor asiatice si a aprecierii coroanei cehe.

Potrivit arhivelor, traditia fabricatiei de sticla de la Novy Bor are radacini in secolul al XI-lea. Automatizata din anii 1960, uzina Crystalex Novy Bor are si doua sticlarii mici la Karolinka si la Vrbno-pod-Pradedem, unde va fi oprita si productia artizanala.

Purtatorul de cuvant al Asociatiei agentiilor de voiaj cehe, Tomio Okamura, avertiza recent ca sfarsitul cristalului de Boemia, produs foarte cautat de turistii straini, risca sa aiba consecinte catastrofice pentru turismul din Cehia.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri