Masurile, al caror cost este evaluat la circa 100 milioane euro, vor fi aplicate din 1 iulie pana in 31 decembrie 2009 si ar putea fi prelungite pana la 30 iunie 2010, daca se va extinde criza financiara, a precizat oficialul Belgian, potrivit NewsIn.

In companiile ce se confrunta cu o scadere a activitatii, timpul de lucru ar putea fi redus cu 20-25% pentru toti muncitorii sau pentru categorii profesionale specifice. Angajatorul va beneficia de o diminuare a cotizatiilor sociale, de 600-750 de euro, din care cel putin trei sferturi ar trebui folosite pentru a compensa pierderile salariale ale muncitorilor.

In cadrul companiilor ce se confrunta cu dificultati mai grave, precum o reducere a cifrei de afaceri cu 20% sau cu o rata a somajului tehnic de 20%, va fi posibil un acord intre muncitori si angajator.

Orarul de lucru va fi redus atunci cu 20% sau cu 50% pentru o perioada intre una si sase luni, iar angajatul va primi o indemnizatie publica, eventual completata de catre angajator.

Pentru companiile ce au probleme grave, guvernul vrea sa instaureze un regim de "suspendare temporara a executarii contractelor de munca", perioada in care angajatul va primi o alocatie egala cu 70% sau 75% din salariu, completata de o suma de la angajator.

Aceste masuri, ce urmeaza sa fie aprobate de Parlament, "vor ajuta la salvarea locurilor de munca, in vederea iesirii din criza", a explicat Milquet.