Dupa toate problemele legate de controlul calitatii si pierderea imaginii de contructor al unor masini impecabile, numai de o noua rechemare nu avea nevoie producatorul Mercedes-Benz.

De data aceasta, proprietarii de Vaneo contruite intre aprilie 2002 si inceptulul lui martie 2003, precum si A-class contruite intre aprilie 2002 si aprilie 2003 sunt chemati cu tot cu automobile pentru a se opera mai multe modificari legate de siguranta in trafic.

Nu este vorba de ceva care sa ii sperie pe proprietari, scenariul cel mai grav fiind acela al dezmembrarii bratelor stergatoarelor de parbriz, al caror sistem de prindere este fragil si se poate crapa.

Aceste probleme se adauga unor defecte serioase, respectiv sistemele electrice si de franare de la modelele mai mari ale companiei, defecte care au fost descoperite la inceputul anului.

Pana la aceasta data, avem deja patru rechemari semnate Mercedes-Benz in 2005.