Uniunea Europeana a trimis marti prima transa din imprumutul pentru salvarea Greciei, cu o zi inainte de termenul limita pentru platirea unei datorii de 8,5 miliarde euro.

"Prima transa de 14,5 miliarde de euro a fost trimisa astazi", a declarat Amadeu Altafaj, purtatorul de cuvant al Comisiei Europene pentru Afaceri Economice si Monetare, potrivit NewsIn.

Fondul Monetar International (FMI), care participa la acest plan de salvare alaturi de UE, a virat cei 5,5 miliarde de euro, care reprezinta partea sa din banii pentru Grecia, inca de saptamana trecuta. Acest imprumut va satisface nevoile financiare ale Greciei pe perioada lunilor mai si iunie, a declarat luni un oficial grec pentru jurnalistii de la Bloomberg.

Ministrii tarilor din Zona euro, impreuna cu FMI au cazut de acord la inceputul lunii mai sa sustina Grecia printr-un pachet de ajutorare de 110 miliarde de euro. Autoritatile elene au promis implementarea unor masuri de austeritate echivalente cu 14% din PIB in schimbul fondurilor de salvare, care vor salva totodata si moneda unica de la devalorizare.