Licitatia de Vara, organizata de Casa Artmark, a reusit sa depaseasca recordul stabilit in primavara, totalul vanzarilor insumand mai bine de 1,6 milioane euro. Recordul a fost sustinut de licitarea peste suma estimata a operei lui Nicolae Grigorescu, „Tarancuta cu fuior pe cale”, care s-a vandut cu 250.000 euro.
Trei vanzari spectaculoase au constituit momentele centrale ale licitatiei, dintre care doua de peste 200.000 euro, confirmand aprecierea continua a artei de patrimoniu.

Cresterea pietei in acest an s-a facut simtita si in disponibilitatea sporita a participantilor la licitatie de a intra in joc: nu mai putin de 77 au reusit sa adjudece opere, dintr-un total de aproximativ 170 de participanti (din sala si prin telefon).

Acestia au rasplatit cu aplauze intrecerile pline de determinare ale pasionatilor pentru unele dintre loturi care au depasit, in final, de mai multe ori valoarea estimativa ori au inregistrat preturi consistente.

Cea mai importanta vanzare a serii a fost cea a operei „Tarancuta cu fuior pe cale” de Nicolae Grigorescu (ulei pe panza, 55,5 x 88,5 cm), o pictura emblematica pentru perioada tarzie a creatiei maestrului, licitata de sase participati si adjudecata prin telefon, pentru 250.000 euro.

Vanzarea ocupa, astfel, cea de-a doua pozitie in topul celor mai importante vanzari de opere de arta romaneasca de pe piata.

Grigorescu, pe opt pozitii din zece

In licitatie s-a mai aflat o opera remarcabila apartinand aceluiasi artist - „Nimfa dormind” (ulei pe panza, 46,5 x 76 cm), un nud rarisim in pictura lui Grigorescu, a carui frumusete si inedit a facut pe multi sa creada ca, odata cu el, se va atinge pragul de 300.000 euro. S-a dovedit insa ca tematica rurala, cea care i-a adus consacrarea pictorului, este in continuare preferata si confera siguranta investitorilor. „Nimfa dormind” intra pe cel de-al patrulea loc in clasament, cu valoarea de 220.000 euro, cele doua vanzari ducand la reconfigurarea topului si dominatia lui Nicolae Grigorescu, care ocupa acum opt pozitii din zece, potrivit organizatorilor.

Si Nicolae Tonitza a fost reprezentat in Licitatia de Vara cu una dintre cele mai valoroase picturi scoase vreodata la vanzare, o compozitie ilustrand o scena de maternitate, din prolifica sa perioada de creatie de la Valenii de Munte.

„Pe veranda” (ulei pe carton, 59,5 x 49 cm) s-a adjudecat pentru 155.000 euro, confortabil in intervalul estimativ, dupa ce patru participanti au concurat pentru a duce acasa opera. Suma reprezinta un record de autor pentru opera lui Nicolae Tonitza, depasind cu 30.000 euro recordul precedent, stabilit de pictura „Golgota” - vanduta in licitatie la Artmark in noiembrie 2010 si expusa acum, gratie gestului colectionarului ploiestean care a adjudecat-o, la Muzeul de Arta din Ploiesti, caruia i-a fost imprumutata pe o perioada de trei ani.

Recorduri pe toate planurile

Si vanzarile altor loturi au marcat momente notabile, fie prin stabilirea unor noi recorduri de autor, asa cum a fost cazul picturii „Turcoaice pe malul Dunarii” de Constantin Artachino, vanduta pentru 40.000 euro - fie prin depasirea de mai multe ori a valorii estimative, dupa zeci de pasi de licitatie - cum s-a intamplat pentru scena de plaja intitulata „Carmen Sylva” de Pan Ioanid, adjudecata pentru o suma de zece ori mai mare decat pretul de pornire, 2.000 euro.

„Licitatia de Vara indeplineste cele mai bune previziuni pentru acest sfarsit de an al pietei de arta. Totalul record si rata de adjudecare foarte ridicata raportata la numarul loturilor, cele trei vanzari solide, cu doua de peste 220.000 euro, numeroasele recorduri de autor si mai ales participarea tot mai hotarata la licitatie a publicului din sala indica un important pas inainte pentru aprecierea pe piata a artei romanesti de patrimoniu”, afirma la finalul evenimentului Manuela Plapcianu, CEO Artmark.


Totalul vanzarilor: 1.602.700 €
Rata de adjudecare: 95 % din numarul loturilor
Numarul de loturi oferite: 123
Loturi adjudecate: 117

Cele mai ridicate valori atinse:

1. Nicolae Grigorescu, „Tarancuta cu fuior pe cale”, 250.000 €
2. Nicolae Grigorescu, „Nimfa dormind”, 220.000 €
3. Nicolae Tonitza, „Pe veranda”, 155.000 €

Recorduri de autor:

1. Constantin Artachino, „Turcoaice pe malul Dunarii”, 40.000 €
2. Nicolae Darascu, „Chioggia”, 57.500 €
3. Nicolae Furduescu, „Bal mascat”, 4.000 €
4. Constantin Piliuta, „Balerine”, 15.500 €
5. Nicolae Tonitza, „Pe veranda”, 155.000 €



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri