Pregatirea pentru o cariera solida incepe inca de la gradinita. Copiii cu varste incepand de la trei ani pot merge in perioada verii in tabere in alte tari, in care incep sa invete o limba straina si, pe masura ce cresc, pot alege variante in care sa se specializeze intr-un domeniu sau sa isi puna bazele pentru admiterea la o institutie de invatamant. Preturile incep de la 1.000 de euro si pot sa depaseasca 10.000 de euro, suma care include pregatire cu profesori de la Oxford sau Cambridge.

"Cei mai mici copii pe care i-am avut in tabere au fost cu varste de trei ani, insotiti de parinti, care au ales tabere recreative. In timpul unei tabere de doua saptamani, in Marea Britanie de exemplu, ei iau parte la o multime de activitati in care se vorbeste in limbi straine, precum diverse jocuri sau camping", a declarat Alexandra Piha, consultant educational in cadrul IntegralEdu.

Taberele recreative, la care pot participa copii de toate varstele, costa incepand de la 500 de euro pe saptamana, pret in care sunt incluse toate cheltuielile.

De la varsta de cinci ani, celor mici, pe langa activitatile recreative, li se adauga si cursurile de limbi straine.

Elevii de gimnaziu, cu varste incepand de la 12 ani, pot alege tabere mixte, in care iau parte la cursuri de limbi straine si pot aprofunda un domeniu, precum moda, echitatie, pilotaj sau baschet.

De asemenea, o optiune sunt taberele academice in care elevii invata pana la opt materii in limbi straine.

Totodata, ei se pot pregati pentru sustinerea examenelor in vederea obtinerii certificatelor de tipul Toefl, Cambridge sau Ielts si pot sustine simulari ale testelor.

In acelasi timp, exista si varianta taberelor tematico-vocationale, in care elevii invata intr-o limba straina un curs intensiv, intre cele mai populare fiind domeniile business, leadership, design si arta. Adesea, ei sunt indrumati de profesori cu experienta de la universitatile Oxford si Cambridge

O astfel de tabara costa incepand de la 900 de lire sterline (1.100 de euro) pe saptamana.

Cea mai scumpa tabara platita pentru un copil roman a fost de 9.000 de lire sterline (11.500 de euro). Elevul a stat o vara intreaga in Marea Britanie si s-a pregatit pentru inscrierea la liceu

Cele mai populare destinatii pentru tabere sunt Marea Britanie, Elvetia, Germania, Austria, Portugalia si Franta.

Grupul de firme Integral are o experienta internationala de peste 24 de ani in consilierea elevilor, parintilor si a tuturor celor interesati de alegerea celor mai bune programe educationale si institutii de invatamant din strainatate, studii gimnaziale, liceale, universitare si centre de limbi straine. Prezenta in Romania din anul 2008, IntegralEdu reprezinta peste 500 de institutii de invatamant de top din Europa si SUA.

Sursa foto: wavebreakmedia, Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alice Gheorghe
Alice Gheorghe scrie pe domeniul Resurselor Umane (HR) si are o experienta de aproximativ sapte ani in presa scrisa. Pe Wall-Street.ro veti regasi sub semnatura ei stiri, reportaje si interviuri despre subiecte care variaza de la salarii, somaj la recrutare si tendinte in piata muncii.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri