Doamna Maria Popa, despre care am auzit ca a lucrat (sau lucreaza inca) la ambasada Angliei, de peste drum, si despre care am citit pe Internet ca a fost bucatareasa, a deschis restaurantul acum vreo doi ani in locul unui Trocadero prafuit si insipid. Nu stiu unde a fost bucatareasa doamna Popa, insa ambitia ei a fost sa aiba un restaurant “cu staif”.

Vezi asta chiar inainte de a ajunge acolo, cand te uiti pe pozele cu cupe de sampanie fina de pe site, de iti vine sa duci instinctiv mana la portofel ca sa vezi daca o sa-ti poti permite: “Chez Marie este un restaurant elegant si intim situat in centrul Bucurestiului, un spatiu ideal atat pentru business cat si pentru relaxare, cu specialitati si bauturi din bucataria internationala. Va invitam sa ne pasiti pragul intr-o atmosfera deosebita, ce va imbie sa va bucurati de aroma fiecarui moment petrecut alaturi de noi.” – ne scrie doamna Popa. A vrut sa ne faca o surpriza, fara indoiala, cine s-ar fi gandit la asa ceva cand aude de un restaurant care se cheama “Chez Marie”?

Casa din apropierea Bisericii Anglicane e bine amenajata, curata, si are o terasa cu vedere frumoasa spre biserica si spre parcul de la Icoanei. Doamna si fiul cu ambitii de proprietari de restaurant elegant au pus acolo mese mici si inghesuite, de bistrou, de a trebuit sa imi sug burta si sa ma aplec de fiecare data ca sa fac loc chelnerului care trecea cu niste farfurii amenintatoare chiar peste capetele noastre. As fi facut-o cu drag si cu amuzament intr-un bistrou insa ma enerveaza sa o fac intr-un restaurant cu pretentii. Toane de client nesuferit, evident...

Am auzit ca restaurantul e mai mereu plin, si asa l-am vazut si eu. Multi oameni cunoscuti, intelectuali mai ales, dar si politicieni, artisti de televizor, oameni din business, turisti; majoritatea tineri - si nu dintre cei saraci -, voiosi, politicosi, cu aer civilizat, spre dispretul interlopilor si al fufelor care, se pare, nu considera Chez Marie un loc frecventabil.

Doamna Marie nu se multumeste cu putin. Nu a atins inca suta de feluri in meniul sau international, dar nici mult nu mai are pana acolo. Spirit renascentist, doamna e specialista in carpaccio de caracatita, in cocktailuri din fructe de mare, in somon fume, fasole batuta, calamari si creveti, salata de vinete, Buffalo wings, salate de toate alte felurile, supe si ciorbe, in zece feluri de pui, sarmalute, pesti si fructe de mare, tochitura, chili con carne, rata, miel, porc, in vreo 15 garnituri si, mai ales, in sase feluri de vita...

Citeste si:

Prima data am fost in grup, cu vreo sase prieteni care, stiind de mania mea cu cronicile, m-au lasat liber prin farfuriile lor, asa ca am putut gusta din cel putin zece feluri diferite. “Ei, nu-i asa ca vita e absolut delicioasa?” “Si rata? Rata, George, ai mai mancat undeva ceva atat de bun?” “Dar de dorada asta ce zici? Ei?” Aici cineva are o problema, si nu sunt sigur daca eu sunt acela, desi conform legilor statisticii asa ar parea.

In afara de o crema de ciuperci, eu nu am gasit nimic “absolut delicios”, adica ceva pentru care sa strabat Bucurestiul ca sa vin sa mananc (la) “Chez Marie”. Nu a fost nimic rau, unele mi s-au parut chiar bunicele si sunt sigur ca daca as mai merge la ei as mai da peste cateva lucruri foarte bune, printre zecile de feluri din meniu. Insa nu cred ca va fi vreo vita printre ele, si nici legume.

Preturile sunt rezonabile la doamna Marie. Cu 100 de lei, sau chiar ceva mai putin, poti manca un meniu complet, cu un pahar de vin si cu o cafea la sfarsit. Cele mai scumpe sunt felurile cu peste si fructe de mare si vita, care mai sar uneori de 40 de lei.

“Chez Marie” nu e tocmai un “chez”, asa cum ti-ai imagina prima data cand ii auzi numele, si nu are nimic frantuzesc in el. E un restaurant bucurestean tipic. De succes, insa, spre norocul doamnei si al fiului.