Unii au crezut chiar ca intelegeau de pe fata lui ca daca va mai auzi vreodata ca un angajat al companiei sale se duce la Casa di David, acest lucru va fi considerat o problema personala intre el si acel angajat.

Mult timp dupa aceea a ramas obsedat de acest subiect si povestea ce i s-a intamplat ori de cate ori avea ocazia si oricui era dispus sa-l asculte. Cand i-a venit succesorul la postul din Romania (tot un strain), primul lucru pe care l-a auzit nu a fost despre piata sau despre companie, ci despre Casa di David.

Circula multe astfel de « horror stories » legate de restaurantele din Bucuresti, inclusiv de Casa di David, insa pe aceasta o am direct de la sursa. Nu m-a mirat foarte tare, pentru ca stiu ca atunci cand te ameteste succesul, tentatia de a deveni arogant si agresiv e foarte mare. Am avut si eu, personal, experiente asemanatoare la diverse restaurante, si nu dintre cele mici.

Despre cateva (Jaristea, Balthazar) am si scris in aceasta rubrica. Din solidaritate cu acel om pentru care Casa di David a devenit o adevarata obsesie, nu m-am mai dus nici eu acolo ani de zile, desi multi spuneau (si inca o spun) ca mancarea e foarte buna. Nu m-as mai fi dus oricum, pentru ca m-au indispus teribil cativa chelneri. Mai ales unul dintre ei, care isi afisa cu mandra superioritate aerul de interlop. Ma pricep la oameni, asta e meseria mea de 20 de ani. Cred ca stiu ce se afla si in spatele cuvintelor mestesugite si al reverentelor, cand e cazul.

Asadar, mai multi ani la rand s-a spus ca mancarea de la Casa di David e printre cele mai bune din oras. Daca mai pui si malul Herastraului la socoteala, ca restaurantul a aratat tot timpul foarte bine si ca era un marker social sa fii vazut acolo (desi nu cu aceeasi semnificatie pentru fiecare), nu e de mirare ca a avut mare succes si ca era mai mereu plin, chiar cu preturi pe care nu oricine si le permite.

Am revenit la Casa di David dupa atata timp imboldit de curiozitate, mai ales dupa ce am auzit multe comentarii contradictorii legate de noii sai concurenti lipiti gardurile ei – Aqua in stanga si Bonton in dreapta - deschise de curand cu mari cheltuieli si pretentii. Am regasit acelasi loc foarte bine amenajat si curat, spatios, aerisit, luminos, cu o terasa superba pe malul lacului. Aici, toti cei trei competitori sunt la egalitate, cu greu ar putea aduce cineva argumente nesubiective in favoarea unuia sau altuia.

La servicii incep sa apara cateva diferente interesante. Nu i-am mai vazut la Casa di David pe chelnerii aceia violent distinctivi care mi-au ramas definitiv intipariti in minte. Insa am vazut niste clone ale lor peste gard, la Bonton, amestecati printr-o fauna de alti angajati si oameni ai casei cum eu nu am vazut in alta parte in Bucuresti.

Acolo au atat de mult personal - ospatari, picoli, fete cu fuste virtuale, bodigarzi (DOOM2), oameni cu statut greu de ghicit - incat fenomenul merita o atentie si cercetare amanuntite. La Casa di David am vazut cativa destul de digerabili, insa asta mai mult din cauza varstei, imi inchipui ca la fel erau si cei din memoria mea de lunga durata cand aveau cu 10 ani mai putin. Daca nu a fost doar o intamplare, cei de la Aqua mi se par a fi singurii care si-au pus in minte sa gaseasca niste chelneri cu reflexul de client service in ei, cu un oarecare succes.

Meniul de la Casa di David e conceput cu pretentii mari. Un amestec de haute gastronomie cu ceva pizza, salata de ardei copti, legume la gratar si tiramisu. Cele mai multe feluri au denumiri si prezentari sofisticate, in special din gastronomia fina frantuzeasca meridionala si din cea italieneasca.

Citeste si:

Nu sunt multe feluri, tot meniul e pe doua pagini, asa cum se cade unui restaurant cu aspiratii inalte. E impartit pe gustari, salate, orez, paste, fructe de mare, carne, pizza, garnituri si desert. Nu primesti amuse bouche la Casa di David. Sau, poate, au considerat ca nu ne incadram in categoria de clienti care sa merite o astfel de investitie.

Am luat Foie gras cu humus si menta, la care mi-au propus (si adus) si o focaccia cu parmezan, Penne alla mozzarella di Bufala e pomodorini, Vita cu ciuperci si sos de trufe si singurul fel de legume din meniu (daca nu socotim si Spanacul sote) – celebrele « la gratar ». Mancarea e buna la Casa di David.

Se vede ca cheful de acolo stie despre ce e vorba, desi nu cred ca va lua vreodata o stea Michelin. Nu ca n-am fost curios sa incerc foie gras-ul cu focaccia, insa aceasta din urma era atat de nepegustul meu (tare, subtire si crocanta) incat am lasat experimentul pe alta data. Minusculul ficat a fost foarte bun, asa cum era si de asteptat (nu prea ai ce gresi aici). Dulcele aferent a venit impachetat intr-un aluat ciudat, fara gust, foarte tare si prajit in mult ulei, pe care nu l-am mancat.

Pastele au fost destul de bune, insa nu neobisnuite, cum sunt cele de la Patrizia, de pilda, sau din alte cateva (putine) locuri din Bucuresti. Si vita a fost buna (mai ales sosul, cu aroma pregnanta de trufe), insa nu una de care sa-ti aduci aminte si pentru care sa vrei sa revii acolo in mod special. Legumele nu prea mi-au placut, au fost banale si imbibate cu untdelemn.

Preturile sunt cam mari la Casa di David - daca le compari cu cele de la restaurantele cu care se poate masura - desi niciun fel nu sare de 100 de lei. O masa in doi, cu un vin, poate sari bine de 400 de lei, cam ca la Nicolai, cu care nu se poate gandi sa se ia la intrecere, totusi...

Chiar daca cheful de la Casa di David cocheteaza cu ideea de haute gastronomie, eu am rezerve serioase in a-l include in aceasta categorie, asa cum fac cu vecinii lui din stanga si din dreapta, cei de la Aqua si de la Bonton. Nu vorbesc aici de meniul « regular » de la Bonton, cel pentru baieti frumosi, fufe si interlopi, carora le e cam totuna ce mananca, ci de cel pentru cunoscatori. Sa vedem, acum, cine pe cine va trage in sus sau in jos.

Addendum

Cineva de la Casa di David mi-a atras atentia pe site-ul meu ca am scris despre ceva ce nu mai era in meniu de catva timp: « Nu-mi aduc aminte sa fi existat un incident in care un client sa fie amenintat la “Casa di David” , desi recunosc ca unora dintre corporatistii care cred ca au venit pentru o noua colonizare in lumea a treia, nu li sa facut intotdeauna pe plac. Articolul dvs, contine niste inexactitati, dar poate studiile asupra fizicii v-au facut sa calatoriti in spatiu-timp. De exemplu, foie gras-ul cu humus nu mai este pe menu de mai bine de un an, el fiind inlocuit de unul cu creme brulle de foie gras si smochina proaspata prajita in foaie de won-ton, asa ca era imposibil dupa legile fizicii cunoscute sa primiti si humus si smochina. De asemenea, vita doar cu trufe a fost inlocuita de cea cu morile (zbarciog) si trufe de ceva vreme. Ar fi interesant sa precizati cum a-ti putut compara menu-rile celor trei locatii cu niste preparate care existau pe menul nostru inainte ca Bonton si Aqua sa fie deschise. »

Are dreptate, cand am fost acolo nu mi-am notat numele exacte ale felurilor de mancare, stiind ca au meniul pe Internet. Am scris articolul, dupa ceva timp de la vizita la Casa di David, din memorie si din cele cateva note pe care mi le-am facut atunci si am luat denumirile de pe site-ul lor, pentru ceea ce imi aminteam ca am mancat. E drept, la foie gras nu imi aminteam de niciun humus, insa imi aminteam de smochine. Nu am scris nimic despre ceva inexistent (humusul, in cazul de fata) si am folosit o formulare mai ambigua (« dulcele ») cand am scris despre ceva ce nu regaseam in meniu insa era in farfurie – si asta ca sa nu depind prea mult de festele memoriei. Imi pare rau ca am tratat descrierea felurilor cu superficialitate si imi cer scuze fata de cititori si fata de cei de la Casa di David! O sa rescriu articolul dupa ce mai mananc de cateva ori acolo.

Sursa foto: Sensio.ro