Octavian Dusan: Care ar putea fi pierderea mea in cazul in care compania la care am incheiat o pensie privata va da faliment sau va avea probleme financiare?

Fondul de pensii este o entitate complet separata de compania care il adminstreaza. In cazul in care administratorul intampina probleme financiare, fondul administrat de acea companie va fi preluat de un alt administrator.

Fondul de pensii nu poate sa dea niciodata faliment, asadar nu se poate vorbi de o pierdere in cazul clientului.

Dan Motea: Care sunt punctele slabe ale pensiilor private obligatorii, respestiv facultative din perspectiva persoanelor fizice cotizante? Ce s-ar putea face pentru remedierea lor?

Sistemul pensiilor private si facultative a fost introdus prin Legea 411 din 2004 si respectiv Legea 204 din 2006. Bineinteles ca orice cadrul legislativ initial este perfectibil, pe masura ce piata se maturizeaza. In acest sens, ca administratori ai acestor fonduri, vom face toate demersurile necesare ca acest cadru sa fie modificat corespunzator atat in avantajul participantului cat si, de ce nu, al administratorilor.

Roxana Andone: Crede ca exista vreo solutie impotriva angajatorilor care obliga angajatii sa semneze pentru un anumit Fond de Pensii?

Optiunea in privinta alegerii unui administrator trebuie sa fie personala. Solutiile sunt insa doar la indemana angajatilor – acestia pot refuza sa semneze impotriva vointei lor, mergand pana la a face plangere la CSSPP impotriva angajatorilor.

Robert: Care este prioritatea ING fond de Pensii privind strategia de investitii: durata (duration) sau randamentul?

Durata si randamentul sunt doua concepte diferite, durata fiind un indicator al riscului iar randamentul tine de perfomanta fondului, asadar cele doua nu pot fi asezate intr-o relatie de prioritate.

Citeste si:

Claudiu C.: Cat de important este directorul de investitii pentru o firma de pensii private?

Este foarte important, fiind cel care decide in privinta adminstrarii banii participantilor. Dupa incheierea perioadei de aderare, accentul in administrarea fondurilor de pensii se va muta in investirea contributiilor, astfel incat sa se obtina cele mai bune randamente. In acest proces, rolul cel mai important il detin directorii de investitii.

Mihai Ionea: Care sunt asteptarile dvs privind evolutia numarului de aderenti noi la fondurile de pensii private obligatorii in perioada sarbatorilor de iarna?

Ne asteptam ca in aceasta perioada de sarbatori oamenii sa aiba alte preocupari, insa odata cu trecerea in noul an, vom asista la un nou varf al vanzarilor, intrucat sfarsitul perioadei de aderare este 17 ianuarie.

Alina Dobrea: Cum estimati ca vor fi randamentele nominale pe care fondurile de pensii le vor oferi in prima perioada dupa lansare?

Aceasta estimare nu este relevanta, tinand cont de perioada lunga de investitie. Insa randamentul mediu al unui fond de pensii de-a lungul unui orizont investitional de 15-20 de ani se va situa in jurul a 7%.

Tanase Cosmin: Cat de atractive vor fi investitiile la bursa pentru fondurile de pensii, in conditiile de astazi ale pietei locale de capital?

Instrumentele tranzactionate de BVB sunt bineinteles o optiune de investitie pentru fondul de pensii, in limita prevazuta de prospectul fondului (pana in 30%).