Guvernul si-ar dori ca de la anul romanii sa decida singuri daca vor sau nu ca pensia lor sa fie administrata si de fondurile de pensii private, iar ca urmare contributia de 5,1 puncte procentuale care mergea la Pilonul II ar ajunge integral la Stat. Astfel, Pilonul II nu ar mai fi "obligatoriu", ci ar deveni "optional". Cu toate acestea, s-a observat ca, in general, oamenii au o inclinatie redusa spre a economisii bani pentru perioada in care ar urma sa retraga din activitate. Am incercat astfel sa aflam de la Radu Craciun, director general al BCR Pensii, daca este sau nu important caracterul obligatoriu pentru Pilonul II.

Tendintele demografice din Europa au facut ca sistemul de pensii de Stat sa nu mai fie unul functional, pentru ca numarul copiilor care s-au nascut a fost din ce in ce mai mic. Astfel si numarul celor care veneau din urma si ar fi fost chemati sa plateasca pensiile celor retrasi din activitate era din ce in ce mai redus si practic se colectau din ce in ce mai putin bani. Atunci a aparut sistemul de pensii private, care din 2008 functioneaza si in Romania.

"Romania nu inventeaza nimic in domeniul sistemului de pensii private, deoarece sunt tari unde practic aceste sistem exista de decenii. Sistemul de pensii private reprezinta un sistem in care pensionarii viitori nu se mai bazeaza pe existenta sau nu a unui numar suficient de mare de tineri, iar contributiile lor acumulate de-a lungul vietii sunt pastrate in conturi individuale si investite, inmultite, urmand ca sa beneficieze de acesti bani atunci cand se retrag din activitate. In aceasta categorie de pensii private gasim in Romania Pilonul II - obligatoriu si Pilonul III - facultativ, unde fiecare poate sa contribuie cu sume care sa reprezinte un supliment la pensia pe care o va avea", spune Radu Craciun (foto).

Intrebat daca este corect ca pensiile private de Pilonul II sa fie "obligatorii", seful BCR Pensii subliniaza ca "exista din ce in ce mai frecvent aceasta discutie, iar argumentarea pro obligativitate ar fi de doua tipuri. In primul rand, pentru ca populatia tinde sa nu economieasca suficient, asa cum am spus anterior, iar Statul poate sa isi ia aceasta initiativa de a stimula indirect populatia sa faca acest lucru. A doua abordare ar fi ca este o iluzie faptul ca activele uriase acumulate in Vest in sistemele de pensii sunt active acumulate pe baza voluntara, ca si cum populatia dintr-o data s-a hotarat de buna voie sa economiseasca miliarde de dolari in fonduri de pensii pentru viitor. Si acolo, chiar daca sunt scheme ocupationale, ai acces prin vointa sindicatelor".

In opinia sa, in Romania, pe de alta parte, "mesajele sindicatelor au fost mai mereu confuze si nu intotdeauna de partea sistemului de pensii private. In schimb, in Vest, sindicatele sunt pricipalele promotoare ale alternativelor la sistemul public de pensii. Dar, mai mult, in Romania sistemul de pensii private nu a fost gandit drept unul alternativ la Pilonul I, ci ca sistem complementar, adica sa functioneze impreuna pre beneficiul pensionarilor de maine".

El mai arata ca "din pacate, discutia a mers in directia in care se spune ca merg unul in defavoarea celuilalt, ceea ce nu mi se pare corect. Din acest motiv ajungem sa comparam mere cu pere, deoarece Pilonul I si II, reprezinta doua sisteme care functioneaza pe baze total diferite".

Radu Craciun spune ca "la Pilonul I banii virati de catre fiecare contribuabil sunt cheltuiti in secunda doi si nu se acumuleaza. Nu exista o suma care se strange intr-un fond de-a lungul timpului. Ca urmare, nici nu poti sa investesti zero lei. De aceea, nu se poate vorbi si de randament la Pilonul I".

Pe de alta parte, mai spune eful BCR Pensii, "la Pilonul II banii sunt plasati in conturi individuale si investiti. Asadar, sunt bani inmultiti prin investitii si exista suficient de multe raporte care sa arate acest lucru. Practic, aceasta este diferenta esential intre Pilonul I si Pilonul II; intr-o parte nu avem de unde sa stim daca peste 20-30 de ani vor bani pentru pensiile noastre, variabila care va depinde de demografie, iar in cealalta parte avem acumulare si investitii".

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri