“Exista ingrijorator de multe cazuri in care televiziunea locala este o arma de lupta politica si economica sponsorizata din bani publici, direct sau indirect. Astfel, aproape jumatate din cele 56 de televiziuni incluse in cercetare sunt influentate direct sau indirect de politicieni. Mai mult, aproape jumatate dintre aceste televiziuni au putut fi documentate ca fiind beneficiare directe ale sponsorizarilor din bani publici, dar, cel mai probabil, numarul acestora este mult mai mare. De aceea, de multe ori orientarea sprijinului politic pe care il acorda televiziunile se poate schimba de la an la an, in functie de partidele care ajung sa controleze bugetele administratiei locale sau de „barca” politica in care sare patronal”, scrie in raportul de aproape 200 de pagini al ActiveWatch.

Studiul a fost realizat timp de un an, perioada in care au fost realizate interviuri in redactii ale celor mai importante televiziuni locale din 15 judete. ActiveWatch a procesat aproape 200 de interviuri si intalniri, desfasurate in aproximativ 300 de ore de discutii cu ziaristi, manageri si patroni de presa, politicieni locali si reprezentanti ai CNA. La aceasta s-au adaugat sute de ore de cercetare in birou, in care au fost colectate date despre situatia televiziunilor locale incluse in cercetare.

Romanii traiesc intr-un desert informational

“Radiografia este socanta. Judecand dupa tipul de continut pe care televiziunile locale il disemineaza, rezulta ca romanii traiesc intr-un desert informational fara sa-si dea seama. Teoretic, presa locala sta la baza unui ecosistem al informatiei, pentru ca cele mai importante informatii pe care le transmite sunt preluate de presa nationala. La randul ei, presa nationala informeaza decidenti politici, intermediaza presiune asupra politicienilor locali sau este sursa pentru presa internationala. Astfel, cu o presa locala inexistenta sau care isi neglijeaza functia de baza de a informa si de a da o voce cetateanului, baza ecosistemului informatiei este viciata”, mai spun oficialii AcriveWatch. .

Practic, de cele mai multe ori etapele importante ale procesului jurnalistic nu sunt respectate, alegerea subiectului, publicarea lui, organizarea redactiei sau sursele de finantare fiind influentate politic.

Un domeniu fara concurenta

Insa situatia in care se afla televiziunile locale ofera o mare oportunitate jurnalistilor independenti.

Citeste si:

“Este un domeniu fara nicio concurenta. Comunitatea locala poate sa fie un partener in crearea de continut. Iar nevoia de continut a media nationale si internationale poate sa fie o sursa de venit pentru grupuri de jurnalisti independenti. Este nevoie insa de o constructie atenta, care sa aiba continuitate si sa fie axata pe crearea unui brand de credibilitate si integritate, cu valori jurnalistice clare, in jurul unor persoane si nu al unor companii”, scrie in studiu.

De altfel, adesea televiziunile locale sunt infiintate nu numai de catre oameni politici, ci si de primarii sau consilii judetene.

“Exista intreprinderi media care au chiar spatii de lucru in astfel de institutii. Multi dintre cei angajati in redactii nu au prioritati jurnalistice in munca lor de strangere de informatie, procesare si diseminare, nu respecta norme deontologice, potrivit interviurilor realizate. Mai degraba ei indeplinesc un rol de inregistrare si amplificare a unor mesaje concepute de altii. Din acest motiv am decis sa folosim aici termenul de lucrator media in loc de jurnalist”, afirma reprezentantii ActiveWatch.

Afla mai multe din documentul atasat.