Agentia de publicitate iMagic se ocupa incepand cu acest an de comunicarea producatorului de tigla ceramica Tondach Romania. iMagic va realiza atat strategia de comunicare, cat si serviciile ATL si BTL..

“Pe o piata concurentiala, cum este cea a constructiilor din Romania, acest lucru constituie nu numai o provocare, dar si un exercitiu de profesionalism. Targetul cuprinde atat segmentul superior al constructiilor civile cat si domeniul monumentelor istorice si al cladirilor de patrimoniu, iar colaborarea cu iMagic a venit ca un pas firesc. Am regasit un standard inalt in creativitate si client service, iar prezenta lor si pe piata sibiana a constituit un avantaj”, a declarat Ioana Marin, sef Departament Marketing al Tondach Romania.

Intr-o declaratie pentru AdPlayers si AdPlayers.ro, Iulia Paraschiv de la iMagic precizeaza ca, pentru acest an, strategia de promovare a gamei de tigle ceramice Tondach are in vedere derularea unei campanii adresate atat cumparatorilor finali, cat si specialistilor in domeniu (arhitecti, designeri, constructori), in perioadele martie-iunie si septembrie – noiembrie. Pentru derularea campaniei vor fi folosite atit printuri (in Casa Lux, Domus, Casa Mea, Planul Casei Mele, Igloo, Arhitectura, Capital, Romania Libera, Adevarul, Libertatea), cit sI radio (Europa FM) si internet (www.constructor.ro, www.constructii-online.ro). De asemenea, vor exista brosuri, cataloage, postere, bannere, obiecte promotionale, panouri si casete luminoase.