“Am investit semnificativ pentru a transforma complet stilul de prezentare a stirilor, mizand mai putin pe aspectul senzational si punand accentul pe informatia pura si autentica din spatele evenimentelor care afecteaza zilnic viata romanilor”, spune Sorin Alexandrescu, director executiv Antena 1.

Alina Petrescu va fi noua prezentatoare a Observator 19, in locul Alessandrei Stoicescu si al lui Lucian Mandruta. Anterior, a realizat emisiunea News Magazine la Antena 3. Alina Petrescu a lucrat, de asemenea, ca reporter Euronews la Lyon, in Franta.

“Vrem sa le oferim oamenilor altceva, sa le vorbim despre ei, pe limba lor, dar si despre ce se intampla in lume. Incercam sa le aratam oamenilor cum ii afecteaza orice se intampla in tara sau pe glob. Le vom demonstra ca orice stire se poate referi la un moment sau altul din viata lor. Le vom aduce un jurnal care sa fie, mai presus de toate, o reprezentare onesta a realitatii in care traim”, declara Alina Petrescu.

Observator19 isi va pastra actuala identitatea vizuala. Noua abordare va fi sustinuta de o campanie de marketing dezvoltata in jurul sloganului “Stiri ca’n viata”.