Majoritatea fondurile de investitii romanesti au reusit sa aduca bani investitorilor in ultimul an, cele mai performante 10 dintre acestea ajungand la castiguri care depasesc cel putin 4%, adica de patru ori mai mult decat echivalentul unui depozit pe un an la o banca de talie mare din Romania. In cazul Bancii Transilvania, un roman ar fi castigat de 5,4 ori mai mult plasandu-si banii in cel mai performant fond BT, decat intr-un depozit in cadrul aceleiasi banci, cu scadenta la 12 luni.

Top 5: Fondurile cu pariuri pe actiuni au adus cele mai mari castiguri

STK Europe – Locul 1


Tipul fondului
Randament 12 luni Administrator Valoare active
Fond de actiuni +9,2% STK Financial 2,9 mil. lei

STK Europe este unul dintre fondurile de mici dimensiuni din piata romaneasca, dar care se poate lauda cu cel mai bun randament in ultimele 12 luni: +9,2%. Performanta a fost datorata in buna parte unui pariu castigator al managerui Nicolae Pascu, cel care la inceputul anului a mizat pe o revenire a petrolului atunci cand titeiul se afla la preturi minime.
Fondul mizeaza doar pe actiuni ale companiilor europene, neavand plasamente in titluri romanesti.

BT Maxim – Locul 2


Tipul fondului
Randament 12 luni Administrator Valoare active
Fond de actiuni 7,3% BT Asset Management 99,8 mil. lei

Unul dintre fondurile care investesc cel mai mult in actiunile romanesti a ajuns pe locul al doilea in clasament, cu un castig de 7,3%. BT Maxim, fond administrat de divizia de fonduri a Bancii Transilvania, a reusit astfel sa aduca un randament de peste 5 ori mai mare decat dobanda de 1,3% pe care banca o ofera la un depozit clasic, pe 12 luni.

NN (L) International Romanian Bond - Locul 3


Tipul fondului
Randament 12 luni Administrator Valoare active
Fond de obligatiuni 7,2% NN Investment Partners 1.511 mil. lei

NN (L) International Romanian Bond este cel mai mare fond din top 10, in portofoliul acestuia aflandu-se active in valoare totala de 1,51 mld. lei, majoritatea banilor fiind investiti in titluri de stat romanesti si in depozite bancare. Fondul este administrat de NN Investment Partners (fost ING Investment Management) si avea la sfarsitul lunii noiembrie 9.344 de investitori.

OTP Global Mix – Locul 4


Tipul fondului
Randament 12 luni Administrator Valoare active
Fond diversificat 6,1% OTP Asset Management 5,5 mil. lei

OTP Global Mix a fost cel mai performant fond multi-active in ultimul an, cu o performanta de 6,1%. Lansat la finalul anului trecut, fondul OTP este caracterizat de o diversificare puternica a porotofoliului. Potrivit datelor inregistrate la finalul primului semestru din 2016, OTP Global Mix avea 6% din avere investita in actiuni, 16% in obligatiuni, 34% in depozite iar restul reprezentau reserve de cash.

ERSTE Balanced RON – Locul 5


Tipul fondului
Randament 12 luni Administrator Valoare active
Fond diversificat 6% Erste Asset Management 106,6 mil. lei

Un alt fond diversificat cu o performanta buna a fost ERSTE Balanced RON, administrat de Erste Asset Management, divizia de fonduri de investitii a BCR.

Castigul de 6% a fost generat in conditiile in care fondul a investit 26% din bani in titluri de stat romanesti si in alte fonduri ce au expunere pe acestea, precum 33% din active in actiuni Banca Transilvania, Fondul Proprietatea, Romgaz, Electrica si BRD.

Fondurile de obligatiuni, in partea inferioara a clasamentului

Certinvest Tezaur – Locul 6


Tipul fondului
Randament 12 luni Administrator Valoare active
Fond de obligatiuni si instrumente financiare cu venit fix 5,4% Certinvest 2,2 mil. lei

Erste Equity Romania – Locul 7


Tipul fondului
Randament 12 luni Administrator Valoare active
Fond de actiuni 4,7% Erste Asset Management 90,8 mil. lei

Carpatica Obligatiuni – Locul 8


Tipul fondului
Randament 12 luni Administrator Valoare active
Fond de obligatiuni 4,3% Carpatica Asset Management 84,8 mil. lei

OTP Avantis – Locul 9


Tipul fondului
Randament 12 luni Administrator Valoare active
Fond de actiuni 4,3% OTP Asset Management 20,3 mil. lei

FDI FIX Invest – Locul 10


Tipul fondului
Randament 12 luni Administrator Valoare active
Fond diversificat 4,2% SAI Broker 2,5 mil. lei

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Money »



Setari Cookie-uri