Zitec, unul dintre principalii producatori locali de aplicatii online, a lansat reteaua de marketing afiliat Zaff.ro axata pe vanzarea de produse si servicii turistice, cum ar fi cazarile la hoteluri prin intermediul platformei HotelPeeps, pachetele de vacante, in parteneriat cu Happy Tour si biletele de avion oferite de Paravion.ro.
“Exista o cerere in continua crestere pe segmentul online al turismului. Poate ca romanii nu mai calatoresc la fel de des cum o faceau in urma cu 3 - 4 ani, insa cu siguranta acesta este un motiv in plus pentru a-si planifica cat mai bine vacantele si pentru a cauta cele mai avantajoase oferte de pe piata. Prin afiliatii sai, Zaff.ro isi propune tocmai sa puna la dispozitie astfel de oferte, atat la cazare, cat si la zborurile cu avionul”, a declarat Alexandru Lapusan, CEO Zitec.

Potrivit declaratiilor sale, Zaff.ro reprezinta un instrument excelent de valorificare a potentialului unui site. Practic, programul de afiliere permite detinatorilor de portaluri online sa isi monetizeze traficul de pe publicatiile lor online prin gazduirea de bannere, reclame text sau formulare de cautare. De fiecare data cand un vizitator acceseaza unul dintre aceste elemente si achizitioneaza unul din produsele promovate prin afiliere, proprietarul site-ului va primi un comision.

Alexandrul Lapusan preconizeaza ca in 2012, comenzile plasate prin intermediul retelei de afiliere Zaff.ro vor ajunge la 400.000 de euro. Funcțional din luna ianuarie a acestui an, sistemul are pana in acest moment 200 de afiliati, urmand ca pana la finele lui 2012, numarul acestora sa depaseasca 300.

“In acest moment, cei mai multi dintre afliliati provin din domeniul turismului, dar si din domenii conexe care promoveaza un continut de calitate precum petrecerea timpului liber, divertisment, hobby, sau stiri. Desigur, cel mai bine vand site-urile al caror continut are legatura cu turismul, insa este foarte important ca afiliatii sa isi cunoasca foarte bine publicul si sa se foloseasca de marketingul afiliat intr-un mod eficient”, a mai spus reprezentantul Zitec.

Acesta a subliniat ca afiliatii pot alege ce serviciu doresc sa promoveze (cazari, bilete de avion, pachete de vacanta), precum si forma care se potriveste cel mai bine cu designul site-ului. In ceea ce priveste comisioanele, Lapusan a afirmat ca acestea sunt prestabilite si se inscriu in politica de comisionare a majoritatii site-urilor de marketing afliliat. Spre exemplu, comisionul pentru o rezervare de bilet de avion incheiata cu succes este de minim 7 euro, urmand insa un trend ascendent in functie de vanzarile totale efectuate.

“Orice posesor de site poate deveni gratuit afiliat Zaff prin simpla completarea a unui formular. Dupa analizarea cererii, acesta va primi un raspuns, Zaff isi rezerva dreptul de a-si selecta afiliatii in functie de specificul si continutul publicatiilor detinute”, a incheiat Alexandru Lapusan.

Zitec este una dintre cele mai importante companii din industria IT romaneasca specializata pe dezvoltarea de produse si aplicatii on-line complexe. Cu peste 60% din venituri provenite din proiecte externe in SUA, Canada, Marea Britanie, Cipru, Germania, Italia sau Danemarca, succesul Zitec este confirmat si de referinte de top pe plan local obtinute de la clienti precum J.W. Marriott, Mercedes-Benz, Amadeus, grupul HappyTour.

Sursa foto
: captura zaff.ro
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea New Media »


Setari Cookie-uri