Prezenta in online ale acestor platforme nu garanteaza insa nici pe departe succesul lor si, implicit, ale campaniilor care se inscriu pe ele.

Crowdfunding este un concept implementat initial in SUA prin care antreprenori si firme isi expun si prezinta cat mai convingator ideile (de produse, servicii etc) si, daca acestea sunt apreciate, internautii pot oferi sume de bani pentru a le sustine. Daca respectiva campanie intruneste suma necesara, antreprenorii primesc banii si pot demara proiectul. Cei ce finanteaza au de cele mai multe ori beneficii – pot participa la perioada de teste, sunt prezenti la inaugurare, primesc produsul si asa mai departe.

Daca in SUA si in alte tari dezvoltate un astfel de concept “a prins”, existand finantari ce ating chiar si milioane de dolari, in Romania conceptul este incipient.

Prima platforma care a introdus pe piata conceptul de crowdfunding in .ro este Multifinantare.ro, lansat in decembrie 2012. In prezent insa, platforma nu gazduieste decat pana in 7 proiecte, mare parte dintre ele primind doar cateva zeci de lei sau chiar niciun ban.

O campanie de crowdfunding este un fel de concert

In 2013, simtind potentialul, doua alte proiecte au intrat pe piata – PotSiEu.ro si We-Are-Here.ro. Primul dintre ele a ales sa se axeze exclusiv pe proiecte sociale, in timp ce We-Are-Here.ro incearca sa se pozitioneze, pastrand proportiile, mai mult spre KickStarter.

O agentie online lanseaza "un Kickstarter romanesc": ce planuri business are We-are-here.ro?

O agentie online lanseaza "un Kickstarter romanesc": ce planuri...

PotSiEu.ro a raportat un prim succes major pe piata locala, campania Ba se Poate! care a reusit sa adune 20.000 de lei, reprezentand circa 66% din suma propusa. Campania, care va avea ca rezultat un film motivational si, fara indoiala, emotionant, are in prim plan elevi mai putin favorizati din licee din Romania care au reusit sa depaseasca anumite conditii dificile si sa devina exemple pentru altii. Este un subiect care, fara doar si poate, ii pot convinge pe romani “sa bage mana in buzunar”. Scopul final? “Suntem foarte indrazneti: vrem ca sute de mii de romani interesati de educatie – elevi, profesori, parinti – sa fie inspirati de exemplul celor 5 licee!”.

Cum sa reusesti?

Mai departe de partea emotionala, care intotdeauna vinde si convinge, este nevoie de mai mult factori pentru a reusi intr-o campanie de strangere de fonduri de la persoane necunoscute. Pe langa o prezentare impecabila, grafica, placuta, este nevoie si de o promovare offline continua.

“Succesul campaniilor de pana acum vine din grupul mare de prieteni ai initiatorilor (e de preferat ca o campanie sa fie inceputa si purtata de mai mult de o persoana) care au incredere in initiatori, fac parte din categoria persoanelor familiarizate cu comertul si platile online. In plus, ajuta foarte mult ca in offline sa se organizeze evenimente care au legatura cu campania”, subliniaza Catalina Azamfirei, manager al proiectului PotSiEu.ro.

Poate partea cea mai importanta a proiectului tau sunt recompensele. Initiatorii sunt sfatuiti sa nu ofere daruri simbolice, ci lucruri concrete

Pentru cei care initiaza o campanie de crowdfunding e de preferat sa isi puna pe cap palaria de antreprenor si sa devina acea persoana care bate cu entuziasm la toate usile, povesteste de ce face proiectul, despre recompensele pe care le ofera. “Si toate acestea fara teama refuzului sau a indiferentei din partea celor pe care ii intalneste”, continua ea.

De exemplu Asociatia ROI care a demarat proiectul “Ba Se Poate!”, a organizat in paralel cu campania de crowdfunding evenimente in care au prezentat teaserul filmului si au discutat subiecte conexe proiectului Zburd - educatie prin coaching, care a stat la baza realizarii filmului.

Alte proiecte au urmat retete similare si au reusit sa stranga cateva mii de lei, pe aceeasi platforma, depasind 100% din necesarul de finantare.

Romanii aleg sa sustina proiecte cu bani putini

Pe platforma We-Are-Here.ro cel mai de succes proiect a fost cel propus de saxofonistul Mihai Iordache - un album de Jazz Funk. Campania a primit suma de 5095 de euro din 4.500 necesari.

De observat in cazul acestei campanii ca cei mai multi romani prefera sa doneze sume mici de bani – cei mai multi au ales sa ofere 5 euro (42) in timp ce doar doi au oferit 5.000+ euro. Fara doar si poate, campania a ajutat si din prisma faptului ca Iordache este un cunoscut muzician de Jazz, activand de peste zece ani ca artist.

Deci, cum sa iti compui campania de crowdfunding?

Citeste si:

"Ca si cand toata cariera ta depinde de asta. O campanie de crowdfunding este un fel de concert: ajungi pe scena, in fata publicului, si trebuie sa te asiguri ca stii ce ai de facut acolo. Intr-o campanie pe We Are Here, iti pitchuiesti ideile in fata lumii, si intreaga ta viziune, produsul sau evenimentul pe care il planifici luni sau ani de zile e out there, in vazul tuturor.

Alte ponturi despre cum sa reusesti in crowdfunding

"In campanie pornesti atunci cand lucrurile iti sunt clare: stii cat costa, cum se face si de ce ai nevoie pentru ca produsul tau sa corespunda standardelor pe care ti le propui", subliniaza Irina Caraivan, creative director la We-Are-Here.ro.

Bugetarea unui produs este problematica pentru majoritatea proiectelor, de aceea trebuie plecat intotdeauna de la „tirajul” ideal. Este posibil (si de cele mai multe ori se intampla asta), ca 200 de bucati dintr-un produs sa aiba acelasi pret ca 500 de bucati, de aceea relatia pe care o ai cu furnizorii de servicii trebuie sa fie foarte bine pusa la punct inainte de hotararea bugetului necesar.

"Comunicarea cu publicul se va realiza cu ajutorul unei pagini de proiect de pe platforma We Are Here, asa ca acolo lucrurile trebuie sa fie impecabile: filmul de prezentare este „prima impresie”, dar descrierea proiectului este cea mai relevanta pentru sustinatori. Ea trebuie sa contina informatii succinte, clare, la obiect despre echipa proiectului, despre directia in care vor fi investiti banii stransi, si care sunt riscurile proiectului", continua ea.

Poate partea cea mai importanta a proiectului tau sunt recompensele. Initiatorii sunt sfatuiti sa nu ofere daruri simbolice, ci lucruri concrete, care sa le permita sustinatorilor sa fie primii care se bucura de produsul finantat, avand parte de un tratament cu totul special – fara ei, produsul nu ar aparea pe lume.

Un pitch bun este direct, incitant si transparent. Este important sa fii tu insuti/insati, sa comunici foarte clar ce ai de gand sa faci si, mai ales, sa justifici sumele de bani cerute. Fii mandru/mandra de ceea ce faci si arata-ti entuziasmul, fara perdele! Ajuta foarte mult un pitch video, bine realizat.

Ia in considerare un spatiu de comentarii unde sa raspunzi la intrebari si sugestii, nu te limita la a oferi sansa oamenilor sa investeasca in ideea ta.

Incepe prin a trimite mail-uri si a da telefoane tuturor rudelor, cunoscutilor tai, spune-le ideea si roaga-i sa o trimita mai departe, daca li se pare buna. De asemenea, pune des update-uri despre starea proiectului tau. Promoveaza campania atat pe paginile proprii cat si pe canale social media – Google Plus ajuta mult in acest sens, ajutand la SEO.

Cei care te cunosc si te sustin ar trebui sa acopere peste 25% din necesarul de fonduri in primele saptamani ale campaniei, atragand astfel atentia si celor care nu te cunosc asupra ideii tale.

In general, proiectele din Romania sunt sustinute, in medie, de doar cateva zeci de oameni, rareori depasind o suta. Pentru o mai mare vizibilitate, platformele trebuie sa investeasca in marketing si proiectele inscrise trebuie sa “dea sfoara in tara”. In timp insa, nu este exclus sa asistam la proiecte chiar importante, revolutionare, pe un KickStarter romanesc. Incearca, nu ai ce pierde!

Ce parere ai de aceasta metoda de a atrage venituri? Crezi ca va prinde avant si in Romania? wall-street.ro te incurajeaza sa comentezi.