Nu conteaza atat numarul de fani, intrucat politicienii pot fi dispusi sa plateasca mii sau zeci de mii de euro pentru o crestere a vizibilitatii in online, cat interactiunea cu paginile lor virtuale. Care sunt cele mai apreciate/discutate postari? Cati fani au reusit sa stranga si ce cautari au loc pe Google dupa numele candidatilor la presedintie? wall-street.ro a analizat aceste aspecte – si mai mult de atat.

Elena Udrea, Kelemen Hunor, Klaus Iohannis, Monica Macovei si Victor Ponta duc batalii aprige in aceasta perioada pentru a convinge electoratul ca merita functia de presedinte al Romaniei. Pe langa campaniile deja clasice (televizate sau offline, radio sau chiar SMS-uri spam), o importanta din ce in ce mai mare o are interactiunea pe Internet – in special Facebook, (inca) principalul canal social media in Romania. Mai mult de atat, un indicator interesant al asocierilor candidatilor la presedintie sunt cautarile pe Google. wall-street.ro a analizat cele mai cautate cuvinte cheie care contin numele candidatilor. Pentru a primi sugestiile cele mai relevante, am folosit instrumentul Ubersuggest.org care identifica cele mai relevante cautari in Google pe baza cuvintelor cheie initiale. Ce a rezultat…vezi mai jos.

Lipsesc aproape complet imaginile si videoclipurile de inalta definitie.

“Importanta social media se va vedea foarte clar in 2016; anul acesta asistam in special la campanii negative, inclestari pe retele sociale. Daca repeti indeajuns de mult ceva negativ despre un concurent, populatia ajunge sa asimileze acea imagine, sa o asocieze cu un anumit personaj”, spune analistul politic Radu Magdin. “De exemplu, s-a tot spus despre Crin Antonescu ca ar fi somnoros in sedinte si s-a repetat atat de mult acest lucru incat acum nu se mai stie daca este sau nu adevarat. Deci, politic vorbind, si ironia prelungita este utila”, mai spune el.

Totodata, analistul politic remarca faptul ca lipsesc aproape complet imaginile si videoclipurile de inalta definitie. “Atunci cand sunt prezent, tind sa fie prea lungi si atentia oamenilor scade considerabil dupa un minut si jumatate”, puncteaza el. Per total insa, de bine de rau, este absolut obligatoriu sa fii prezent pe canale sociale, urmand sa devina in viitorul apropiat un factor determinant al succesului in alegeri, incheie analistul politic Radu Magdin.

Elena Udrea – Candidata PMP are circa 195.000 de like-uri pe Facebook, circa 26.000 de oameni interactionand cu pagina Facebook a politicianului.

In Google, pe langa cautarea numelui ei, printre cele mai populare search-uri sunt “Elena Udrea mireasa”, “Elena Udrea poze indecente”, “Elena Udrea poze plaja”, “Elena Udrea la mare” sau “Elena Udrea baile boghis”. Este unicul candidat la presedintie care atrage cautari ce pun accent pe vizual.

Kelemen Hunor – Candidatul UDMR nu a pus atat de mult accent pe Facebook, avand in vedere ca detine cel mai mic numar de like-uri pe reteaua sociala americana dintre toti candidatii – circa 9.300. Din acestia, doar 930 interactioneaza efectiv cu pagina candidatului, o pondere de doar 10% - cea mai redusa dintre toti candidatii la presedintie.

In Google, cele mai populare cautari sunt “Kelemen Hunor ministrul culturii”, “Kelemen Hunor demisie”, “Kelemen Hunor demisia”, “Kelemen Hunor demisioneaza”, “Kelemen Hunor a demisionat” sau “Kelemen Hunor nunta”.

Klaus Iohannis - Candidatul PNL a atras 109.000 de like-uri pe Facebook, interactiunea efectiva cu pagina fiind de 69.500. Interesant este insa faptul ca Iohannis a plusat foarte mult pe Facebook in ultima saptamana, atragand in doar sapte zile 45.900 de noi like-uri – astfel se explica si ponderea mare de oameni care interactioneaza cu pagina sa de Facebook. In data de 17 august, Klaus Iohannis avea pe Facebook doar 37.000 de fani, crescand in jumatate de luna de trei ori, conform datelor Facebrands.ro.

In Google, cele mai populare cautari aferente numelui sau sunt “Klaus Iohannis mason”, “Klaus Iohannis religie”, Klaus Iohannis luteran”, “Klaus Iohannis avere” sau “Klaus Iohannis ani”. Iohannis este singurul candidat asupra caruia exista multiple cautari despre religia sa.

Monica Macovei – Candidata independenta Monica Macovei are circa 42.000 de like-uri pe Facebook, interactiunea cu pagina sa fiind de 22.000 – peste jumatate din numarul like-urilor.

In Google, cele mai dese cautari aferente numelui ei sunt “Monica Macovei misa”, “Monica Macovei betiva”, Monica Macovei CV”, Monica Macovei parlamentul european” sau “Monica Macovei biografie”, conform Ubersuggest.org.

Victor Ponta – Candidatul PSD Victor Ponta a atras pe Facebook 471.000 de like-uri insa doar 51.900 interactioneaza efectiv cu pagina, un procent de doar 11%. In Google, cele mai dese cautari aferente numelui sau sunt “Victor Ponta CV”, “Victor Ponta evreu”, “Victor Ponta blog”, “Victor Ponta inaltime”, “Victor Ponta Andrei Ponta”, “Victor Ponta declaratie de avere” sau “Victor Ponta Andrei Ponta”.

Ce postari au avut cel mai mare succes in luna august

Instrumentul de analiza Facebrands Pro reliefeaza, printre altele, si care au fost cele mai de succes postari de pe anumite pagini, intr-o anumita perioada de timp. Mai jos, cele mai de succes postari ale politicienilor romani care candideaza la presedintie.

Elena Udrea

Cel mai comentat post in cazul Elenei Udrea este cel agresiv politic in care anunta iesirea lui Adrian Nastase din inchisoare si faptul ca Ponta il va avea din nou ca sef. Articolul a primit peste 5.000 de like-uri si peste 450 de comentarii.

Kelemen Hunor

Cel mai de succes post al lui Kelemen Hunor este "Nézd meg Kelemen Hunor videóüzenetét! Segíts te is, hogy a magyar államelnök-jelölt indításának fontossága minél több támogatónkhoz eljusson! Oszd meg te is videónkat!" Candidatul UDMR care candideaza la presedintia romaniei a scris, evident, in limba maghiara. Postarea include si un videoclip cu el.

Klaus Iohannis

Cea mai de succes postare a candidatului PNL implica o fotografie cu el, "privind spre viitor" si cateva randuri despre perspectivele sale asupra unei Romanii prospere - "Ce înseamn pentru mine România prosper? Înseamn locuri de munc, înseamn infrastructur, înseamn un venit decent pentru fiecare. Într-o Românie prosper, oamenii nu mai sunt obligați s stea cu mâna întins la stat, nu mai sunt captivi, ci sunt liberi". Postarea a atras peste 8.600 de like-uri si peste 760 de share-uri.

Monica Macovei

Poate previzibil, cea mai de succes postare a Monicai Macovei a fost cea in care s-a filmat dand curs provocarii "Ice Bucket". Postarea, insotita de clip, a atras peste 2.700 de like-uri si peste 1.500 de share-uri, atragand peste 230 de comentarii.

Victor Ponta

Cea mai de succes postare a candidatului PSD implica un bun venit in societate pentru fostul sau sef de partid, Adrian Nastase. "Ma bucur fff mult ca Adrian Nastase va fi in seara aceasta alaturi de familia sa!" si o fotografie cu fostul puscarias alaturi de familia lui. Postarea a atras peste 20.000 de like-uri si 700 de share-uri.

Ce parere aveti de prezenta pe social media a politicienilor romani, si in special a celor care candideaza la prezidentiale? wall-street.ro va incurajeaza sa comentati.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea New Media »


Setari Cookie-uri